Grindeanu, aluzii la presupuse relaţii între binomul Dragnea-Vâlcov şi Rusia

Premierului Sorin Grindeanu i s-a reproşat de către conducerea PSD, printre altele, că nu a strâns relaţiile economice cu Rusia, aspect care i-a stârnit indignarea.
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu (Florin Chirila/Epoch Times)

Rămas fără sprijinul politic al coaliţiei în urma unei şedinţe tensionate a Comitetului Executiv Naţional al PSD, premeirul Sorin Grindeanu a făcut aluzii la o presupusă relaţie între Darius Vâlcov, Liviu Dragnea şi Kremlin, şi a pronunţat în permanenţă apăsat numele cu rezonanţe slave al lui Vâlcov, arată HotNews.ro.

În acelaşi timp, premierul a folosit în repetate rânduri cuvântul de origine slavă "ceaslov", cuvânt rar utilizat în vorbirea liberă, pentru a desemna raportul stufos al conducerii PSD.

"La capitolul de Politică Externă (din raportul de evaluare a PSD-n.red.), printre nerealizări e trecută dezvoltarea relaţiilor cu Rusia. Îmi asum. Ştiam că România e în Uniunea Europeană, iar UE a impus sancţiuni economice Rusiei. Poate că domnul Vâlcov şi ceilalţi ştiu altceva. Şi de-asta trebuie să plec, probabil", a declarat Grindeanu.

"Azi s-a dat acea justificare, acel ceaslov... Revin la acel ceaslov prezentat de Vâlcov: rar mi-a fost dat să văd aşa ceva", a mai precizat Grindeanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne