Goţiu: Nu mai testaţi parlamentari şi primari fără simptome! Testaţi cadrele medicale, sunt în linia întâi!

Mihai Goţiu
Mihai Goţiu (Epoch Times România)

Senatorul USR Mihai Goţiu a criticat, luni, răspunsul statului la criza coronavirusului reproşând că în loc să fie testaţi medicii din linia întâi, s-a decis testarea a sute de parlamentari şi primari fără simptome. În plus, senatorul a atras atenţia că judeţul Hunedoara rămâne fără spitale şi şi-a exprimat speranţa că strategia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă nu e aceea de lăsa intenţionat ca medicii şi personalul medical să fie infectaţi.

“DRAMATIC. UN ÎNTREG JUDEŢ RĂMÂNE FĂRĂ SPITALE! Domnilor Tătaru, Arafat, Orban, când începeţi TESTAREA MEDICILOR? Cum de aţi testat sute de parlamentari şi primari fără simptome şi fără contact direct (unii chiar de două ori!) şi nu testaţi medicii din prima linie a luptei cu epidemia? Cel mai negru scenariu, despre care am scris şi ieri, s-a adeverit: JUDEŢUL HUNEDOARA RĂMÂNE FĂRĂ SPITALE! În această dimineaţă, Prefectura a anunţat închiderea Spitalului Judeţean din Deva. Cel puţin patru medici de la Spitalul Judeţean Deva sunt infectaţi cu coronavirus, iar unitatea medicală a fost închisă. Nu se vor mai face internări, iar cei deja internaţi vor rămâne în spital timp de 14 zile, cu tot cu personalul sanitar”, a precizat Goţiu, pe pagina sa de Facebook.

În plus, senatorul USR a subliniat că situaţia este critică şi în cazul Spitalului Municipal din Hunedoara, unde doi pacienţi şi un medic au fost confirmaţi pozitiv, reiterând că, practic, judeţul Hunedoara riscă să rămână fără spitale funcţionale în următoarele zile sau săptămâni.

“Doi dintre pacienţii internaţi aici au decedat din cauza infectării cu COVID-19, confirmarea venind la câteva zile după deces. Spitalul din Petroşani se află deja pe lista celor cu cadre medicale afectate de virus. Şi, cu toate acestea, decizia de a testa sistematic personalul medical NU a fost luată! Practic, judeţul Hunedoara riscă să rămână fără nici un spital funcţional în următoarele zile şi săptămâni! Indiferent dacă eşti infectat cu coronavirus sau te îmbolnăveşti de orice altceva care necesită îngrijiri medicale în judeţul Hunedoara, ori nu ai unde să te duci, ori vei ajunge să fii tratat de medici şi asistenţi posibil infectaţi! Situaţia e cu atât mai tragică cu cât, în urmă cu câteva zile, Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara a anunţat că nu va mai primi pacienţi din alte judeţe, pentru a păstra paturile de la terapie intensivă exclusiv pentru pacienţii din judeţul Timiş (înţeleg, totuşi, că ar fi acceptat, ieri, să preia trei cazuri, de la spitalul din Hunedoara)”, a explicat senatorul.

Mihai Goţiu a mai afirmat că explicaţiile legate de “cazurile zero” de la care ar fi pornit infectările în aceste spitale - precum faptul că unii pacienţi care ar fi minţit – nu justifică cu nimic lipsa măsurilor de reacţie de la nivel central.

“Cauzele reale sunt penuria de materiale şi echipamente de protecţie, absenţa unor proceduri şi circuite clare pentru cazurile de COVID (fiecare spital a fost lăsat să găsească soluţii singur!) şi, mai ales, lipsa TESTĂRII SISTEMATICE a medicilor şi a întregului personal medical din spitale”, a adăugat Goţiu.

De asemenea, Mihai Goţiu a mai subliniat că atât el cât şi colegii din Comitetul de Criză al Alianţei USR PLUS au ajuns la aceeaşi concluzie, şi anume că este absolut necesară şi urgentă testarea eşantionată şi zilnică atât a cadrelor medicale care nu prezintă simptome de infectare cu coronavirus, cât a acelor cadre simptomatice.

“Astfel, scade riscul de contaminare dinspre cadrele medicale infectate, contagioase dar asimptomatice/ pre-simptomatice, către pacienţi şi către celelalte cadre medicale. Că e cam singura strategie de reducere a potenţialului de transmitere nosocomială a virusului. Iar, ceea ce se întâmplă în spitalele din judeţul Hunedoara nu prea lasă loc de dubii că suntem în fază accelerată de transmitere nosocomială a virusului. Îmi exprim tot respectul şi solidaritatea faţă de medicii aflaţi în prima linie a luptei cu epidemia (dar şi cu alte boli) şi le înţeleg pe deplin revolta împotriva crizei incredibile de materiale şi echipamente de protecţie. Şi mă gândesc, cu groază, la cel mai negru scenariu, cel în care vor ajunge să fie obligaţi să diagnosticheze şi să trateze pacienţi în condiţiile în care sunt ei înşişi infectaţi (fie confirmaţi, fie nu)”, a transmis Goţiu.

Mai mult, senatorul USR şi-a exprimat speranţa că strategia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă nu este aceea de a lăsa intenţionat ca medicii şi personalul medical să fie infectat, “în ideea că astfel majoritatea dintre ei ar fi ‘imuni’ (după vindecare) în momentul atingerii vârfului crizei, estimat pentru jumătatea lunii aprilie”.

“Pentru că se cunosc încă prea puţine despre virus, pentru a şti ce se întâmplă după teoretica ‘imunizare naturală’ şi pentru că într-o astfel de ipoteză spitalele ar deveni un factor de accelerare a răspândirii epidemiei, reducând substanţial timpul până la care se va atinge capacitatea maximă de suport a sistemului medical românesc (mai exact ocuparea paturilor de la terapie intensivă). Aşadar, domnilor Arafat, Tătaru şi Orban, dacă nu aveţi prin gând asemenea scenarii experimentale (iresponsabile total prin lipsa de predicţie şi chiar criminale în cazul unor medici care n-ar supravieţui ‘imunizării naturale’), treceţi, IMEDIAT, la TESTAREA SISTEMATICĂ A MEDICILOR ŞI A ÎNTREGULUI PERSONAL MEDICAL. Priviţi ce se întâmplă în judeţul Hunedoara, unde spitalele cad unul după altul, într-un ritm ameţitor, şi nu lăsaţi ca acest lucru să se întâmple la nivel naţional. Că într-o săptămână, maxim două, riscăm să nu mai avem nici un spital funcţional în România. Ci doar bombe de propagare a epidemiei”, a mai punctat senatorul.

Nu în ultimul rând, acesta a criticat faptul că, acum două săptămâni, au fost “irosite aiurea” sute de teste aiurea pe parlamentari, deşi aceştia nu aveau simptome, nu fuseseră contacţi direcţi şi nu urmau să plece de la Parlament în spitale, excepţie făcând unii parlamentari care sunt şi medici.

“TESTAŢI, TESTAŢI, TESTAŢI! Dacă a existat capacitate de testare a parlamentarilor (iar a unora chiar de două ori sau chiar săptămânal, după cum s-au lăudat!), atunci cu siguranţă că există şi capacitate de testare sistematică a medicilor. Că asta chiar e prioritate!”, a conchis Mihai Goţiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne