Gorghiu: "Principiile de la care porneşte proiectul Dacian Cioloş sunt compatibile cu programul PNL"

Alina Gorghiu
Alina Gorghiu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

"Platforma România 100 - principiile de la care porneşte proiectul Dacian Cioloş sunt compatibile cu programul PNL. Read&share", scrie, pe Facebook, Alina Gorghiu, la scurt timp după ce premierul Cioloş a publicat o platformă de principii şi proiecte pentru guvernarea României după alegeri, platformă ce are ca punct de plecare premiza că interesul general este mai bine servit de o administraţie profesionistă şi nu una politizată.

Reamintim că Gorghiu şi-a exprimat "în avans" susţinerea pentru Cioloş şi "speranţa" că platforma pe care o promitea premierul acum câteva zile va dovedi un "drum comun" premier- PNL.

”E corectă şi aşteptată decizia lui Dacian Cioloş de a-şi continua proiectele începute. Pentru PNL, ele nu sunt o noutate. Este ştiut că noi le-am susţinut în tot acest an. Evident că trebuie să-i cunoaştem întreaga platformă, dar în măsura în care putem regăsi priorităţile PNL - o economie competitivă, o administraţie modernă, sisteme de educaţie şi sănătate în pas cu timpurile, o politică inteligentă de investiţii publice şi, în general, un stat cinstit cu cetăţenii săi – atunci, se confirmă drumul comun”, a declarat vineri Gorghiu.

În ceea ce priveşte programul de guvernare al PNL, reamintim că liberalii promit inseminări in vitro gratuite, alocaţii de 200 de lei pentru copii, dublări de salarii, înfiinţarea unei bănci de dezvoltare etc.

Mai multe informaţii despre Platforma România 100 publicată luni de premierul Cioloş puteţi accesa aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne