Gorghiu: Ponta, doctor în emiterea de informaţii false. O face cu seninătate şi lejeritate

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu
Preşedintele PNL, Alina Gorghiu (Epoch Times România)

Bătălia electorală pentru scaunul de la Cotroceni este în plină desfăşurare. PNL, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Alina Gorghiu, apelează la preşedintele Traian Băsescu pentru a dejuca acuzaţiile prezidenţiabilului PSD Victor Ponta. Liberalii îi cer lui Băsescu să comunice oficial "adevărul în legătură cu imaginata vizită de la Vila Lac 3 a lui Klaus Iohannis, invocată de premierul Victor Ponta".

Liberalii au denunţat "manipularea de presă" desfăşurată de posturile România TV şi Antena 3 referitoare la presupusa întâlnire dintre Klaus Iohannis şi preşedintele Traian Băsescu, la vila de protocol a şefului statului.

"Din 2008 până în prezent, nu a existat nicio întrevedere privată, de care să nu ştie publicul, între Klaus Iohannis şi Traian Băsescu. Sunt siderată, ca cetăţean şi ca om politic, de faptul că în fiecare zi premierul Victor Ponta demonstrează că este doctor în emiterea de informaţii false. Mă întreb de câte ori a mai minţit înainte, pentru că o face cu multă seninătate şi lejeritate", a declarat Alina Gorghiu, în cadrul unui comunicat citat de hotnews.ro.

Purtătorul de cuvânt al liberalilor susţine că "Victor Ponta este un om tânăr, dar îmbătrânit de metehnele vechiului pesedist, care minte în loc să guverneze şi care supune populaţia din România la o soluţie de supravieţuire, nu de bunăstare".

Totodată, Alina Gorghiu îi adresează o serie de întrebări premierului Victor Ponta: Chiar vă este imposibil să înţelegeţi că există şi oameni în politică, precum Klaus Iohannis, care nu mint? Puteţi să acceptaţi că există un om politic în România, întâmplător candidatul ACL la Preşedinţie, care spune adevărul şi nu minte poporul ca dumneavoastră şi ca adulatorii dumneavoastră? Dacă dumneavoastră aveţi această etichetă de mincinos, chiar credeţi că trebuie să o aibă toţi ceilalţi care sunt în politică şi că aceasta este singura şansă de reuşită în politică?

"Nu mă aştept, însă, ca Victor Ponta să răspundă, pentru că el are un singur scop atunci când minte cetăţenii, şi anume să minimalizeze dimensiunea neputinţei sale de a guverna", a concluzionat purtătorul de cuvânt al PNL.

Victor Ponta este un om tânăr, dar îmbătrânit de metehnele vechiului pesedist, care minte, în loc să guverneze, şi care supune populaţia din România la o soluţie de supravieţuire, nu de bunăstare

Klaus Iohannis a dezminţit marţi informaţiile apărute în presă şi a avertizat opinia publică că "se încearcă cu îndârjire susţinerea unei campanii negative, bazate pe acuzaţii complet false".

"În seara zilei de luni, în jurul orei 22:40, postul de televiziune Antena 3 a prezentat o ştire conform căreia eu aş fi mers în vizită la preşedintele Traian Băsescu, la vila sa de protocol. Ceea ce a făcut Antena 3 reprezintă o manipulare şi nu are nicio legătură cu realitatea. În fotografiile prezentate de postul sus menţionat apare maşina mea, în care mă aflam eu, dar acesta este singurul lucru adevărat", a precizat Iohannis.

Preşedintele PNL a explicat că nu a fost în vizită la Traian Băsescu, ci a participat la un eveniment organizat de Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, la Vila Dante, reşedinţă deţinută de Ambasada Statelor Unite.

De cealaltă parte, premierul Victor Ponta i-a cerut lui Iohannis să spună adevărul despre vizita pe care i-ar fi făcut-o şefului statului la reşedinţa sa de protocol.