Gorghiu: Parlamentarii PNL vor renunţa la pensiile speciale din prima lună de mandat

Liberalii nu acceptă privilegii şi imunităţi, motiv pentru care parlamentarii PNL vor renunţa la pensiile speciale încă din prima lună de mandat, a declarat Alina Gorghiu.
Alina Gorghiu
Alina Gorghiu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Liderul PNL, Alina Gorghiu, a anunţat vineri, cu trei săptămâni înainte de alegeri, ca parlamentarii liberali vor renunţa la pensiile speciale din prima lună de mandat, căci PNL „nu acceptă privilegii şi imunităţi”, relatează Agerpres.

„Colegii mei vor fi cei care din prima lună de Parlament vor trebui să renunţe la acele pensii speciale, pentru că PSD nu visează decât privilegii, nu visează decât stipendii, nu visează decât bani în plus nemeritaţi. Ori vrem să fie acelaşi lucru pentru toată lumea, de la imunitate la salarii, la pensii ori vrem să avem categorii de privilegiaţi. Eu sunt în fruntea unui partid care nu acceptă privilegii şi imunităţi”, a spus Gorghiu.

Şefa PNL a mai precizat că partidul său îşi propune majorarea salariilor din administraţia locală, pentru a avea performanţă şi a conduce la descurajarea corupţiei.

„Oameni buni, înainte de a vrea respect fiecare dintre noi, statul român e obligat să dea respectul cuvenit administraţiei locale. Statul român are obligaţia să vină cu salarii decente pentru tot ce înseamnă administraţie locală, dacă vrem să înlăturăm corupţia, dacă vrem să performăm”, a susţinut liberala.

Reamintim că legea pensiilor speciale pentru parlamentări a fost adoptată de plenul Parlamentului în decembrie 2015, la momentul respectiv liberalii abţinând-se de la vot.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne