Gimnastică: Adrian Stoica - Obiectivul băieţilor este calificarea cu echipa la JO 2016

(PIERRE-PHILIPPE MARCOU / AFP / Getty Images)

Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, a salutat efortul MTS de a moderniza sala de pregătire a lotului masculin din cadrul Complexului Sportiv Naţional ''Lia Manoliu'' şi aşteaptă de la sportivi o performanţă pe măsură, calificarea cu echipa la JO 2016 de la Rio de Janeiro.

''Vă invit să vă uitaţi cu atenţie la sala asta şi veţi vedea că nu s-a făcut rabat la niciun fel de calitate. Sigur, nu s-a putut dărâma şi construi o sală nouă, pentru că ar fi fost un efort imens şi, pe lângă acest efort, ne-ar fi încurcat şi pe noi în pregătire. S-a lucrat foarte repede şi foarte bine. Am vorbit cu băieţii, dar ei ar cam trebui să ne arate, nu să ne spună.

Vom face şi noi toate eforturile să fim alături de ei şi să ne poată arăta. Ne dorim de la ei calificarea cu echipa la JO. Este un obiectiv extrem de greu de îndeplinit, dar acesta e obiectivul'', a declarat Stoica.

Preşedintele FRG a precizat că săptămâna viitoare va trebui să susţină candidatura României la organizarea Campionatelor Europene de gimnastică din 2017, iar întârzierea începerii lucrărilor la noua sala polivalentă bucureşteană ar putea îngreuna demersul: ''Primăria Capitalei s-a angajat să fie partener în organizarea unui CE de gimnastică în 2017.

Noi, săptămâna viitoare, vom participa la susţinerea candidaturii României. Să vedem dacă o vom primi, pentru că ne ducem la această susţinere fără să avem măcar obiectivul început, respectiv sala polivalentă. Sperăm însă că vom găsi înţelegea Comitetului Executiv al Uniunii Europene de Gimnastică şi încredere, pentru că ne cunoaştem de mult timp. România este o ţară cu mare tradiţie în gimnastică. Aici în Bucureşti s-a organizat prima ediţie a CE feminin în 1957 şi ar fi o punte de aproape 60 de ani.

Ar cam fi cazul să putem să ne arătăm şi capacitatea organizatorică într-o competiţie de asemenea nivel''.

Stoica a adăugat că dacă sala polivalentă nu va fi terminată la timp, nu exclude şi alte locaţii, precum Cluj Napoca: ''Noi pregătim şi o altă variantă, dar ideea de bază e să obţinem organizarea noi, România. O să le explic membrilor Comitetului Executiv şi preşedintelui UEG că există şi alte variante, în alte condiţii. Dar, dorinţa noastră este să fie organizată competiţia în Bucureşti, fiindcă până la urmă aici vor fi cele mai bune condiţii''.

Până la această oră, singurul contracandidat al României este Danemarca, o ţară cu tradiţie în organizarea competiţiilor de gimnastică.

''Deocamdată şi-a mai depus candidatura Danemarca, un organizator frecvent în activitatea de gimnastică. Au avut CM la Aarhus în 2001, e un candidat puternic. Datorită Europenelor de anul trecut de la Sofia, la care bulgarii din păcate nu prea au avut spectatori, s-a lansat un soi de discriminare către statele estice, care nu au reuşit să atragă spectatorii la gimnastică. Nu va fi această problemă în România, publicul de sport iubeşte gimnastica şi sunt convins că nu vom avea probleme''.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport