Gata cu "necunoaşterea legii". Accesul la Monitorul Oficial devine gratuit

Ediţia electronică a Monitorului Oficial va fi gratuită, iar accesul la actele publicate se va face fără nicio taxă, au decis deputaţii.
Vot pe Legea Bugetului în Parlament, 16 decembrie 2015
Vot pe Legea Bugetului în Parlament, 16 decembrie 2015 (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Românii vor putea accesa gratuit actele publicate online în Monitorul Oficial în temeiul unei legi adoptate marţi, 27 septembrie, de Camera Deputaţilor, relatează Adevărul.ro.

Proiectul de lege a fost iniţiat de deputatul PSD de Constanţa Florin Gheorghe care şi-a convins colegii explicând că România este una dintre puţinele state europene care percepe taxe şi îi obligă pe cetăţeni să plătească abonamente costisitoare ca să poată consulta baza legislativă în format electronic. Pe de altă parte, autorităţile se ghidează după principiul că necunoaşterea legii nu poate fi invocată în apărarea individului şi îi amendează nemilos pe cei care încalcă legea.

"Oricine va dori să acceseze varianta electronică a bazei legislative va putea să o facă direct de pe pagina Monitorului. Aproape zilnic apar în Monitorul oficial o grămadă de ordonanţe de urgenţă, legi, hotărâri de guvern, decizii ale Curţii constituţionale, ordine ale miniştrilor, iar oamenii simpli, antreprenorii şi chiar instituţiile publice trebuie să le cunoască de îndată conţinutul, pentru a le putea respecta. Dacă nu o fac, imediat autorităţile vin şi aplică nemilos sancţiuni, pentru că necunoaşterea legii nu poate fi invocată în apărarea individului'', a declarat deputatul Florin Gheorghe.

Deputatul a mai explicat că românii plătesc deja destule taxe şi impozite pe baza cărora funcţionează şi Monitorul oficial, condiţii în care este anormal să li se mai ia încă o dată bani pentru a accesa baza legislativă.

Varianta tipărită a MO va rămâne, în continuare, contra cost, pentru a se putea acoperi costurile cu tipărirea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne