Gardienii Capitalismului Inclusiv, un grup care administrează 10 trilioane USD, semnează un parteneriat cu Vaticanul

Bancnote americane de 100 de dolari.
Bancnote americane de 100 de dolari. (Mark Wilson/Getty Images)

Săptămâna aceasta a fost lansat oficial un „nou parteneriat istoric” între Vatican şi un grup format de „unii dintre cei mai importanţi lideri de investiţii şi afaceri din lume” numit „Consiliul pentru capitalismul inclusiv”, potrivit publicaţiei Zerohedge.

Proiectul beneficiază de ajutorul unui membru al familiei Rothschild şi anume Lynn Forester de Rothschild.

„Consiliul” afirmă că formarea sa „semnifică o urgenţă a sinergiei imperativelor morale şi de piaţă pentru a reforma capitalismul transformându-l într-o forţă puternică pentru binele umanităţii”, potrivit unui comunicat publicat marţi.

„Sub îndrumarea morală” a Papei, grupul „invită companiile de toate dimensiunile să valorifice potenţialul sectorului privat pentru a construi o fundaţie economică mai echitabilă, mai inclusivă şi mai durabilă pentru lume”.

Consiliul este condus de un „grup de lideri globali” numit Gardienii Capitalismului Incluziv.

Acest grup, despre care probabil nu aţi auzit niciodată până astăzi, se pare că „se întâlneşte anual cu Papa Francisc şi Cardinalul Turkson” şi administrează „peste 10,5 trilioane USD în active, companii cu peste 2,1 trilioane USD de capitalizare de piaţă şi angajează 200 milioane de persoane din peste 163 de ţări".

Papa Francisc a declarat în comunicatul de presă al Consiliului: „Este nevoie urgent de un sistem economic corect, demn de încredere şi capabil să facă faţă celor mai profunde provocări cu care se confruntă omenirea şi planeta noastră. Aţi preluat provocarea căutând modalităţi de a face capitalismul un instrument mai incluziv pentru bunăstarea umană".

Lynn Forester de Rothschild, fondator al Consiliului şi partener executiv al grupului a comentat: „Capitalismul a creat o prosperitate mondială enormă, dar a lăsat în urmă prea mulţi oameni, a dus la degradarea planetei noastre şi nu mai beneficiază de mare încredere în societate. Acest Consiliu va urma avertismentul Papei Francisc de a asculta „strigătul pământului şi strigătul săracilor” şi de a răspunde cererilor societăţii pentru a genera un model de creştere mai echitabil şi mai durabil”.

Pe lista „Gardienilor” se numără:

Ajay Banga, preşedinte şi director executiv, Mastercard

Oliver Bäte, preşedinte al Consiliului de administraţie, Allianz SE

Marc Benioff, preşedinte, director executiv şi fondator, Salesforce

Edward Breen, preşedinte executiv, Dupont

Sharan Burrow, secretar general, Confederaţia Sindicatelor Internaţionale

Mark Carney, consilier financiar COP26 al prim-ministrului şi trimis special al Naţiunilor Unite pentru acţiune climatică şi finanţe

Carmine Di Sibio, preşedinte global şi director executiv, EY

Brunello Cucinelli, preşedinte executiv şi director creativ, Brunello Cucinelli S.p.A.

Roger Ferguson, preşedinte şi director executiv, TIAA

Lady Lynn Forester de Rothschild, fondator şi partener executiv, Inclusive Capital Partners

Kenneth Frazier, preşedinte al consiliului de administraţie şi director executiv, Merck & Co., Inc.

Fabrizio Freda, preşedinte şi director executiv, Companiile Estée Lauder

Marcie Frost, director executiv, CalPERS

Alex Gorsky, preşedinte al consiliului de administraţie şi director executiv, Johnson & Johnson

Angel Gurria, secretar general, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD)

Alfred Kelly, preşedinte şi director executiv, Visa Inc.

William Lauder, preşedinte executiv, Companiile Estée Lauder

Bernard Looney, director executiv, BP

Fiona Ma, Trezorier, statul California

Hiro Mizuno, membru al consiliului, Principii pentru investiţii responsabile

Brian Moynihan, preşedinte al consiliului de administraţie şi director executiv, Bank of America

Deanna Mulligan, preşedinte şi director executiv, Guardian Life Insurance Company of America

Ronald P. O'Hanley, preşedinte şi director executiv, State Street Corporation

Rajiv Shah, preşedinte, Fundaţia Rockefeller

Tidjane Thiam, membru al Consiliului de Administraţie, Kering Group

Darren Walker, preşedinte, Fundaţia Ford

Mark Weinberger, fost preşedinte şi CEO al EY şi membru al consiliului de administraţie al J&J, Metlife şi Saudi Aramco

În plus, nume precum Mohamed El-Erian şi Larry Fink (de la Blackrock) pot fi găsite în Consiliul de administraţie al grupului.