Găgăuzii cer ca Dodon să-i declare persona non grata pe Traian Băsescu şi George Simion

Ceea ce se întâmplă în Găgăuzia este o dovadă a incompetenţei autorităţilor de la Chişinău şi o campanie electorală a ”dodoniştilor” şi a Irinei Vlah, afirmă Oazu Nantoi.
Adunarea găgăuzilor la Tomai ”împotriva Unirii cu România”
Adunarea găgăuzilor la Tomai ”împotriva Unirii cu România” (gagauzinfo.md)

La aşa-zisa adunare extinsă „împotriva Unirii cu România” a autorităţilor regionale şi locale din UTA Găgăuzia care a avut loc sâmbătă la Tomai, la îndemnul başcanului Irina Vlah, cei aproximativ o mie de găgăuzi au declarat anul 2018, când românii marchează 100 de ani de la Marea Unire, drept „100 de ani de la ocupaţia românească a Basarabiei”.

Principalul subiect discutat a fost creşterea în ţară a curentului unionist şi semnarea declaraţiilor pro-Unire de către mai mulţi primari din stânga Prutului. Vorbitorii de la eveniment au făcut declaraţii tari, acuzând România că ar avea pretenţii teritoriale faţă de R. Moldova.

Potrivit ziarulnational.md, cel mai vehement a fost deputatul democrat Cornel Dudnic, care a avertizat că, dacă va fi înfăptuită Unirea, el primul o să pună mâna pe armă să apere Găgăuzia.

La finalul evenimentului, participanţii de la adunare au votat o rezoluţie în care se pronunţă pentru „păstrarea şi întărirea R. Moldova ca stat independent, neutru, democratic şi integru” cerând autorităţilor de la Chişinău să „condamne public” acţiunile unioniştilor.

Mai mult decât atât, Ministerului Justiţiei să interzică partidele care promovează Unirea R. Moldova cu România, organele de forţă să interzică activitatea „antistatală, anticonstituţională şi criminală” a lui Traian Băsescu şi să tragă la răspundere penală primarii care au semnat declaraţii simbolice de Unire cu România.

Başcanul Găgăuziei, Irina Vlah, să facă demersurile necesare şi să solicite Turciei, Federaţiei Ruse, dar şi Organizaţiei Naţiunilor Unite să fie „garanţi” pentru „schimbarea statutului Găgăuziei, dacă R. Moldova îşi schimbă statutul”, iar preşedintele Igor Dodon să-i declare persona non grata în R. Moldova pe Traian Băsescu şi George Simion, mai scrie în declaraţie.

În context, analistul politic Oazu Nantoi a menţionat pentru sursa citată că ceea ce se întâmplă în prezent în Găgăuzia este o dovadă a incompetenţei puterii centrale şi o campanie electorală a ”dodoniştilor” şi a Irinei Vlah.

”Atât Irina Vlah, precum şi Igor Dodon şi-au început campaniile electorale. Ambii au fost implicaţi şi în aşa-zisul referendum din 2 februarie 2014, ceea ce presupunea crearea republicii „Bugeac”, în urma realizării proiectului „Novorusia” şi destrămării Ucrainei şi a R. Moldova. Din moment ce ambii nu au fost deferiţi justiţiei, continuă să-şi facă de cap”, a conchis Oazu Nantoi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe