Un funcţionar al Ambasadei Britanice a fost găsit strangulat lângă o autostradă din afară Beirutului, potrivit unei surse de securitate libaneze.
Rebecca Dykes, în vârstă de treizeci de ani, a lucrat în Beirut începând din ianuarie 2017 ca manager de politică şi program al Departamentului pentru Dezvoltare Internaţională. Ea lucrase anterior la programe diplomatice legate de Irak şi Libia, potrivit paginii sale de profil LinkedIn.
Ministerul britanic de externe a publicat o declaraţie a familiei Dykes, dar nu a furnizat informaţii suplimentare privind circumstanţele morţii ei.
"Suntem devastaţi de pierderea iubitei noastre Rebecca, facem tot ce putem pentru a înţelege ce s-a întâmplat", a declarat familia.
Ambasadorul britanic în Liban, Hugo Shorter, a scris pe Twitter: "Întreaga ambasadă este profund şocată, întristată de această veste".
Autorităţile au arestat un şofer de taxi care ar fi mărturisit că a ucis-o pe Dykes. Conform Agenţiei Naţionale de Ştiri a Libanului, şoferul ar fi încercat să o violeze pe fată, înainte să o stranguleze şi să o arunce la marginea drumului.
Dykes, conform mărturiilor apropiaţilor, ar fi luat parte la o petrecere de sfârşit de an în Beirut, vineri seara, înainte să plece însoţită de un apropiat. Dykes s-ar fi despărţit de acesta la cinci minute de casa ei.
Crima a atras atenţie din partea presei din cauza tensiunilor care se acumulează în Orientul Mijlociu odată cu înfrângerea insurgenţilor ISIS, lucru care a generat creşterea sferei de influenţă a Iranului în regiune şi consolidarea regimului Assad post-conflict.