Fratele preşedintelui adus cu duba la DNA. Bercea Mondialu' audiat şi el de procurori

Mircea Băsescu şi Bercea Mondialu
Mircea Băsescu şi Bercea Mondialu (Captură Youtube)

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a ajuns la sediul DNA unde se află deja şi Bercea Mondialu', precum şi fiul acestuia, Florin Anghel, cel care l-a şantajat şi ameninţat pe fratele şefului statului. În cursul dimineţii de astăzi procurorii anticorupţie au audiat-o şi pe fiica lui Bercea, Izaura.

Mircea Băsescu împreună cu Marian Căpăţână, au fost aduşi cu duba din arestul Poliţiei Capitalei, unde sunt încarceraţi din data de 20 iunie. Cei doi urmează să fie audiaţi la sediul central al DNA în dosarul traficului de influenţă deschis după ce familia lui Bercea l-a reclamat pe fratele preşedintelui că a primit bani pentru a face intervenţii în favoarea eliberării lui Bercea Mondial, condamnat la 8 ani şi 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor.

La audieri a fost "convocat" şi Sandu Anghel, alias Bercea Mondial, adus şi el tot cu dubă din Penitenciarul Colibaşi, unde-şi ispăşeşte condamnarea. De asemenea, la DNA s-a prezentat şi avocatul familiei Anghel, fostul şef al Poliţiei Române, Abraham Pavel care a spus că a adus "cravata" cu ajutorul căreia au fost făcute înregistrările cu fratele preşedintelui, înregistrări care au făcut "deliciul" Antenei 3.

Abraham a declarat că, după audierile de joi, se vor discuta şi obiectivele unei eventuale expertize a înregistrărilor depuse de fiul lui Bercea Mondial, înregistrări care, conform unor surse judiciare citate de Mediafax ar fi fost deja expertizate de un specialist DNA şi acceptate ca probe la dosar.

Bercea Mondialu' şi-a lăsat de această dată avocatul să vorbească şi nu a mai ţinut "conferinţe de presă" printre gratiile dubei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne