Franţa organizează un summit pe tema imigraţiei, urmărind “unitatea europeană”

Liderii din patru ţări europene şi 3 ţări africane se întâlnesc astăzi la Paris pentru a discuta despre criza imigraţiei din Europa şi a găsi soluţii pentru a o ţine sub control.
Ambarcaţiuni cu refugiaţi în drum spre Grecia.
Ambarcaţiuni cu refugiaţi în drum spre Grecia. (Aris Messins/AFP/Getty Images)

Păstrarea sub control a crizei imigraţiei din Europa va fi principalul punct al agendei la summitul găzduit luni de preşedintele francez Emmanuel Macron, la care vor participa principalele patru mari puteri continentale europene. Macron a invitat, de asemenea, şi trei naţiuni africane la reuniunea din Paris.

Ţările europene nu au ajuns la un consens în ceea ce priveşte modul de abordare a sutelor de mii de oameni care au sosit în Europa după ce au fugit de războaiele, nesiguranţa şi sărăcia din Orientul Mijlociu şi Africa.

În cursul acestei veri, Macron a căutat să ia iniţiativa în gestionarea afluxului de imigranţi care ajunge pe ţărmurile europene după ce traversează Mediterana din Libia.

El a propus crearea de puncte speciale în Africa pentru a administra cererile pentru azil, idee a cărei viabilitate a fost contestată de aliaţii europeni şi africani, au precizat mai mulţi oficiali şi experţi.

Diplomaţii au declarat că summitul de luni, la care vor participa lideri din Franţa, Germania, Italia şi Spania, precum şi din Ciad, Nigeria şi Libia, urmăreşte să evalueze situaţia imigraţiei.

“Se pare că imigraţia este un subiect prioritar pentru toate aceste ţări”, a declarat un oficial de la Palatul Elysee pentru Reuters, indicând că Parisul doreşte să găsească soluţii pentru gestionarea imigraţiei în primele etape.

“Ei consideră că ar fi util să avem [la discuţii] şi cele trei ţări ... Ciadul şi Nigeria, care sunt puncte de trecere către Libia, unde avem un număr tot mai mare de tabere de refugiaţi, ceea ce este foarte îngrijorător”, a declarat un oficial.

Totuşi, experţii nu se aşteaptă la vreun progres semnificativ după summitul din Paris.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe