Franţa acuză Rusia de spionarea unui satelit pentru comunicaţii militare

Ministrul francez al apărării, Florence Parly.
Ministrul francez al apărării, Florence Parly. (Getty Images)

Un satelit rusesc ar fi încercat anul trecut să spioneze un satelit care furnizează comunicaţii sigure armatelor franceză şi italiană, a declarat ministrul francez al Apărării, Florence Parly.

Într-un incident despre care Parly a precizat că a fost similar unui film din seria Războiul Stelelor, de un satelit franco-italian Athena-Fidus s-a apropiat la “o distanţă foarte mică” satelitul rusesc Louch-Olymp, care este cunoscut pentru capabilităţile sale avansate de “ascultare”, potrivit RFE/RL.

“[Satelitul Louch-Olymp] s-a apropiat atât de mult încât ne-am putea imagina că a încercat să ne intercepteze comunicaţiile”, a afirmat Parly. “Tentativa de ascultare a vecinilor nu este doar neprietenoasă, ci este un act de spionaj”.

Parly a luat cuvântul la Agenţia Spaţială a Franţei, cu sediul în Toulouse, care a dezvoltat satelitul Athena-Fidus în comun cu Agenţia Spaţială a Italiei (ASI).

Parly a precizat că diverşi oficiali au luat “măsuri adecvate” şi au monitorizat satelitul rusesc după ce acesta s-a îndepărtat. Ea a adăugat că satelitul rusesc a fost observat efectuând manevre în apropierea altor ţinte.

Luna trecută, Washingtonul a acuzat Moscova de dezvoltarea unor arme anti-satelit şi a invocat un “comportament foarte anormal” al unui “obiect spaţial” desfăşurat de Rusia în octombrie 2017.

Totodată, Washingtonul a respins un tratat propus de Rusia şi China cu scopul de a evita o cursă a înarmării în spaţiu, susţinând că tratatul este “gol şi plin de ipocrizie”.

“Suntem conştienţi că alţi jucători majori în spaţiu desfăşoară obiecte ciudate pe orbită, făcând experimente cu potenţiale capabilităţi ofensive, desfăşurând manevre care nu lasă nicio îndoială în ceea ce priveşte intenţia lor agresivă”, a precizat Parly.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis că va dezvolta o “strategie a apărării spaţiului” pentru Franţa şi Parly a declarat că experţii pregătesc recomandări pe care ea intenţionează să le transmită până la sfârşitul anului.

“Suntem expuşi riscului – comunicaţiile, manevrele noastre militare şi operaţiunile zilnice sunt expuse riscului dacă nu vom reacţiona”, a menţionat ea.

Parly a susţinut apelul lansat luna trecută de preşedintele american Donald Trump pentru crearea unei noi “Forţe Spaţiale” pentru a susţine dominaţia americanilor în spaţiu şi de protejare împotriva vulnerabilităţilor sistemelor sale bazate pe sateliţi.

“I-am auzit pe unii oameni râzând” de planul lui Trump, a afirmat Parly, adăugând că “eu nu sunt una dintre ei”.

“Văd acest lucru ca pe un semnal extrem de puternic - una dintre confruntările ce vor veni - cu privire la importanţa tot mai mare a spaţiului, a provocărilor viitoare”.

“Ştim că spaţiul este militarizat. Nu vom sta cu mâinile în sân şi doar să privim”, a concluzionat Parly.