Fotograful român Eduard Guţescu a câştigat premiul de merit al concursului National Geographic

Concursul de fotografie organizat de National Geographic - Premiul de merit, „Ţara de basme”, Eduard Guţescu
Concursul de fotografie organizat de National Geographic - Premiul de merit, „Ţara de basme”, Eduard Guţescu (Facebook/ Eduard Guţescu)

National Geographic a anunţat cele mai bune 10 fotografii de călătorii din acest an, tradiţionalul concurs de fotografie adunând în acest an peste 17 mii de fotografii trimise din diferite părţi ale lumii, autorii acestora fiind atât fotografi profesionişti cât şi amatori.

„Naţional Geographic a convocat ca în fiecare an fotografi profesionişti şi amatori din toată lumea pentru a participa la concursul de fotografii de călătorie, anul acesta primind mai mult de 17 mii de fotografii, dintre care doar 10 au fost premiate”.

Imaginile reprezintă locuri şocante de pe planeta noastră, cum ar fi portrete ale diferitelor culturi, cât şi alte teme.

Premiile

Premiul I din acest an a fost acordat unei fotografii submarine luată de Anuar Patjane Floriuk. Fotografia a fost făcută pe insula Roca Partida pe coasta de vest a Mexicului. Numele fotografiei este „Whale Whisperer ” cum ne explică autorul care „nu a fost plănuită”.

„Făceam fotografii aproape de capul unei balene, când brusc a început să înoate spre restul echipei de scafandrii. Aceştia i-au lăsat loc să treacă, iar eu am făcut doar clik într-un moment când compoziţia mi s-a părut corectă.”

Categoriile concursului sunt: imagini de călătorie, scene în aer liber, locuri deosebite şi momente spontane.

Premiul al II-lea a fost acordat lui Faisal Azmin pentru fotografia intitulată „Gravel Workmen ”. Fotografia reprezintă muncitorii din Chittagong, Bangladesh.

Premiul al III-lea i-a fost înmânat lui Ahmed Al Toqi pentru fotografia sa „Camel Ardah ”, o fotografie ce prezintă un grup de cămile tipice din Oman în mişcare.

Spre bucuria noastră un fotograf român pe nume Eduard Guţescu a câştigat premiul de merit cu fotografia „Ţara de basme”

Puteţi admira aici fotografiile premiate la concursul anual de fotografie dedicat călătoriilor de către Naţional Geographic.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.