Fotografii divulgate dezvăluie un “tun electromagnetic cu şine secret” montat pe o navă de luptă chineză

Navă chineză din clasa Type 072
Navă chineză din clasa Type 072 (Wikipedia.org)

O navă de luptă chineză andocată pe râul Yangtze pare să fie supusă unei îmbunătăţiri oarecum unice pe un şantier din Hubei, ceea ce ar putea indica faptul că Armata de Eliberare a Poporului a devenit prima armată din lume care montează pe o navă un tun hipersonic electromagnetic cu şine.

În 31 ianuarie, observatori din China au publicat fotografii cu ceea ce pare a fi un tun hipersonic electromagnetic cu şine în şantierul Wuchang. Imaginile surprind nava de desant Type 072 III a Marinei chineze, numită Haiyangshan (numărul 936), ale cărei tunuri standard gemene de 37 milimetri au fost înlăturate şi înlocuite cu ceea ce se crede a fi un tun cu şine. La mijlocul navei se observă containere de susţinere.

Publicaţia The Russian Times a speculat că respectivele containere sunt sisteme de suport pentru presupusul tun cu şine şi a evidenţiat similarităţi între acesta şi unul dezvoltat de BAE Systems.

Fotografiile cu “Haiyangshan” prezintă o armă diferită: un tun cu turelă şi parţial acoperit care are unele similarităţi cu un tun cu şine dezvoltat de BAE Systems. Ţeava are un diametru mai mare în zona turelei şi un diametru mai mic în apropierea celuilalt capăt.

Cel puţin trei containere, posibil cu echipamente electronice şi generatoare pentru furnizarea de energie suplimentară pentru presupusul tun cu şine, au fost văzute pe nave. Dacă se dovedeşte a fi real, China ar deveni prima ţară din lume care să testeze un tun cu şine pe mare.

Tunul cu şine foloseşte un curent electric de putere mare pentru a accelera proiectilul de metal de-a lungul unor şine conductoare până când va atinge o viteză supersonică. Tehnologia ar putea înlocui muniţiile pe bază de praf de puşcă, dar are unele dezavantaje, inclusiv un consum mare de energie şi uzarea rapidă a ţevii, care trebuie să reziste la temperaturi şi niveluri de stres ridicate în timpul procesului de lansare a unui proiectil.

“Şantierul Wuchang este folosit în mod obişnuit pentru a testa noi arme ale Armatei de Eliberare a Poporului şi nu este niciun secret că Beijingul doreşte să devină un lider în tehnologiile electromagnetice”, a precizat ziarul Asia Times. Şantierul a fost de asemenea locul în care armata chineză a dezvoltat un sistem de propulsie magnetică pentru lansarea avioanelor de vânătoare de pe portavioane.

SUA a fost considerată de mult timp lider în cursa pentru dezvoltarea tehnologiei. Anul trecut, Biroul pentru Cercetări Maritime a efectuat un test în care două proiectile au fost trase de un tun cu şine într-o succesiune rapidă pentru a dovedi că arma poate susţine o frecvenţă ridicată de tragere. Dar viitorul program american EMRG, care ar trebui să producă un sistem militar pentru distrugătoarele din clasa Zumwalt până în 2020, este sub semnul întrebării din cauza costurilor ridicate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe