Fotbal. Liga Campionilor - Tragerea la sorţi a sferturilor de finală

Prima manşă a sferturilor vor avea loc pe 11 şi 12 aprilie, iar returul o săptămână mai târziu pe 18 şi 19 aprilie. Finala este programată pe 3 iunie, pe Millennium Stadium din Cardiff.
(UEFA/facebook)

La sediul Uniunii Europene de fotbal de la Nyon (Elveţia) s-a desfăşurat, vineri, tragerea la sorţi a sferturilor de finală a celei mai prestigioase competiţii inter-cluburi din Europa, UEFA Champions League, în urma căreia echipele calificate în această fază a competiţiei şi-au aflat adversarele.

Astfel, în urma tragerilor la sorţi, campioana en-titre Real Madrid (Spania) va întâlni campioana Germaniei, Bayern München. Cei doi titani ai fotbalului continental s-au mai întâlnit în UCL de 22 de ori, germanii obţinând 11 victorii în timp ce spaniolii doar 9, în două rânduri consemnându-se remiza, golaverajul fiind de asemenea favorabil lui Bayern (33-31).

Un alt meci interesant va fi cel dintre Juventus Torino şi FC Barcelona, finala ediţiei 2015 a valoroasei competiţii, câştigat atunci de spanioli cu 3-1. În confruntările directe dintre cele două formaţii, catalanii au trei victorii, respectiv două pentru 'alb-negri', alte două dueluri încheindu-se nedecis.

Campioana Angliei, Leicester City, care evoluează în premieră în Liga Campionilor, va sta faţă în faţă cu finalista de anul trecut, gruparea spaniolă Atletico Madrid, în timp ce AS Monaco, care a reuşit o calificare spectaculoasă în faţa lui Manchester City, va înfrunta echipa germană Borussia Dortmund.

Atletico Madrid (Spania) — Leicester City (Anglia)
Borussia Dortmund (Germania) — AS Monaco (Franţa)
Bayern München (Germania) — Real Madrid (Spania)
Juventus Torino (Italia) — FC Barcelona (Spania)

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport