Fotbal: Dinamo Moscova, învinsă în campionatul Rusiei

(DANIEL MIHAILESCU / AFP / GettyImages)

Echipa Dinamo Moscova, preluată în această săptămână de tehnicianul român Dan Petrescu, a pierdut acasă cu Terek Groznîi, 1-2, duminică, în etapa a 5-a a campionatului de fotbal al Rusiei, după un meci la care pe banca moscoviţilor a fost antrenorul interimar Dmitri Hohlov.

Au marcat Balázs Dzsudzsák (75), respectiv Maciej Rybus (30, 83). De la gazde au fost eliminaţi Vladimir Rîkov (82) şi Kevin Kuranyi (90), cel de-al doilea pentru două cartonaşe galbene. Oaspeţii au evoluat cu un om mai puţin din minutul 54, după ce Ezechiel N"Douassel a văzut al doilea galben.

Petrescu îşi va prelua luni atribuţiile la Dinamo Moscova. El este încă sub incidenţa unei suspendări de 6 etape, după ce a insultat un arbitru. Tehnicianul de 44 de ani a demisionat marţi de la altă echipă din Rusia, Kuban Krasnodar, cu care a încheiat campionatul trecut pe locul 8.

Dinamo a pierdut primele cinci meciuri din noul campionat şi are un golaveraj 1-11. Echipa va întâlni formaţia germană VfB Stuttgart în play-off-ul Europa League.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport