Fostul şef ANAF Sorin Blejnar, condamnat la închisoare: Mă îndrept către instituţia statului numită puşcărie

Sorin Blejnar
Sorin Blejnar (Sorin Blejnar / Facebook)

Sorin Blejnar, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a fost condamnat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la 5 ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

La scurt timp după sentinţă, într-o intervenţie la B1TV, fostul şef ANAF a anunţat că se va îndrepta “către instituţia statului numită puşcărie, ca să se predea”.

”Nu am făcut faptele pentru care am fost condamnat astăzi, eu nu m-am întâlnit cu niciunul dintre denunţători, nu am luat banii, nu am făcut absolut nimic. Cred că la dosarul cauzei cred că există indicat cu exactitate destinatarul banilor, se văd banii acolo, cine i-a luat. Nu vreau să mai fac niciun fel de alte comentarii. O să mă îndrept spre instituţia statului numită puşcărie, ca să mă predau, o să-mi ispăşesc pedeapsa şi cu asta basta. Sper că undeva, cândva, cineva îşi va da seama că totuşi am fost condamnat pe nedrept”, a declarat Blejnar.

Întrebat de ce crede că, deşi susţine că nu a comis faptele, este totuşi condamnat, Sorin Blejnar a răspuns că “probabil ca să aibă câştig de cauză celebrul Portocală”, procurorul care i-a instrumentat cazul.

„Cineva încă-l iubeşte în structurile statului. Pe nişte invenţii de-ale lui Portocală să ajungi să faci cinci ani de închisoare, mie mi se pare halucinant, dar suntem în România şi nu mai am niciun fel de comentariu de făcut”, a conchis fostul şef ANAF.

De ce a fost condamnat Blejnar:

"În cursul anului anul 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menţionată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective. Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unor subalterni, pentru ca aceştia să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi ceilalţi funcţionari implicaţi în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceştia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive".