Fostul ofiţer MAI care a băgat un spital întreg în carantină, externat. I-a fost deschis dosar penal

Criza coronavirus loveste Romania
Criza coronavirus loveste Romania (Epoch Times România)

Fostul ofiţer MAI depistat cu Covid-19, care a infectat zeci de persoane după ce a minţit autorităţile, a fost externat, el aflându-se actualmente în izolare la domiciliu.

Anunţul privind externarea bărbatului respectiv a fost făcut de Adrian Marinescu, medic primar la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”, într-o declaraţie la postul B1TV.

Potrivit Grupului de comunicare strategică, pe numele fostului ofiţer MAI a fost deschis un dosar penal, sub coordonarea Parchetului Judecătoriei Sector 2, pentru infracţiunea de "zădărnicirea combaterii bolilor", prevăzută de articolul 352 din Codul Penal.

Articolul 352 prevede:

1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amendă.

Reamintim că spitalul Gerota a fost băgat în carantină pentru o perioadă de 14 zile tocmai din cauza acestui fost ofiţer MAI, care internat aici, iniţial declarase că nu a călătorit recent în nici un stat din zonele considerate de risc maxim, deşi ulterior s-a aflat că se întorsese în 26 februarie din Israel, stat în care fuseseră înregistrate deja 42 de cazuri confirmate de infecţie cu coronavirus.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne