Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, merge la Beciul Domnesc

Ajuns subiect al unui uriaş scandal după ce GSP a dezvăluit că-şi obliga subordonaţii să ţină o contabilitate dublă şi că i-a cumpărat iubitei sale bijuterii de mii de euro în baza unor contracte false pe banii spitalului, fostul manager de la Malaxa ajunge după gratii.
Justiţia
Justiţia (Captură web)

Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, a fost arestat, sâmbătă, în urma unei decizii pronunţate de judecătorii Tribunalului Bucureşti. Secureanu fusese pus sub urmărire penală pentru luare de mită şi delapidare după ce jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor au arătat că managerul trata banii spitalului ca pe o puşculiţă personală. Suma pe care ar fi delapidat-o Secureanu este evaluată de anchetatori la 1,9 milioane de lei.

Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, relatează news.ro.

Reamintim că Secureanu a fost reţinut pentru 24 de ore, vineri seară, de către procurorii DNA. După şase ore de audieri la DNA, fostul manager a fost urcat într-o maşină cu care va fi dus în Arestul Central al Poliţiei Capitalei.

Secureanu a deţinut funcţia de manager al spitalului clinic Nicolae Malaxa din Bucureşti, din 2007 până la data de 29 noiembrie 2016, fiind numit în funcţie de către Primăria Municipiului Bucureşti, autoritate publică în subordinea căreia se află spitalul.

"În perioada mai 2009 – noiembrie 2016, suspectul Secureanu Adrian Florin a conceput şi a pus în aplicare o schemă prin care sustrăgea repetat (aproape zilnic) sume de bani din casieria spitalului. Din probele administrate a rezultat că s-au emis facturi pentru un număr de 1.075 zile, ceea ce înseamnă că suspectul şi-a însuşit, în 1.075 de zile, sume de bani din patrimoniul spitalului. Suma totală delapidată este evaluată la 1.944.594 lei, ceea ce reprezintă şi prejudiciul cauzat spitalului clinic Nicolae Malaxa", arată procurorii.

Potrivit DNA, pentru a justifica în documentele financiar-contabile ale instituţiei publice sumele de bani astfel delapidate, Secureanu a cerut personalului din cadrul serviciilor din subordinea sa (serviciul financiar – contabil, serviciul achiziţii, serviciul administrativ), să întocmească în fals documente justificative (facturi şi chitanţe).

"În acest scop, directorul spitalului s-a folosit de două societăţi comerciale cu un comportament fiscal neadecvat, care figurau fictiv ca furnizori de consumabile IT şi prestatori de servicii de reparaţii şi mentenanţă calculatoare ai spitalului. În realitate, aceste două societăţi nu au avut niciodată contracte cu spitalul clinic Nicolae Malaxa şi în consecinţă nu au prestat niciun serviciu şi nu au livrat niciun fel de bunuri instituţiei publice", se arată în comunicatul citat.

Totodată, procurorii au remarcat că, în perioada 20 mai 2011 – noiembrie 2016, în mod repetat, Secureanu a pretins unei societăţi comerciale care avea atribuite contracte de achiziţie directă cu spitalul, să îi plătească o serie de deplasări pe care el şi apropiaţi ai săi le făceau în străinătate şi în ţară.

"Astfel, societatea comercială a plătit unei agenţii de turism suma de 801.138 lei pentru un număr de 470 de deplasări ale suspectului şi ale apropiaţilor săi. Serviciile turistice de care a beneficiat managerul spitalului şi apropiaţii săi, plătite de societatea care avea contracte cu spitalul, au constat în achiziţionarea de bilete avion, cazare, închirieri auto, mic dejun, etc. Destinaţiile au fost variate, atât în Europa, America, Asia, cât şi în România", mai precizează procurorii.