Vicepreşedinte USR demisionează: Nu mai e "partidul altfel", îşi merită eticheta de partid neomarxist

Raluca Amariei
Raluca Amariei (Facebook)

Raluca Amariei, care a ocupat funcţiile de vicepreşedinte la nivel naţional şi lider al filialei judeţene Sibiu a USR, şi-a anunţat, luni, decizia de a părăsi partidul deoarece acesta a devenit un loc “unde se dictează şi se votează pe o singură voce” şi unde dialogul constructiv a fost înlocuit cu sloganul “cine nu e cu noi, e împotriva noastră”.

“De mai multă vreme asist la agonia USR ca formaţiune politică credibilă pentru electoratul românesc. Am intrat în politică în 2016 împreună cu alţi oameni care nu mai făcuseră politică. Am pornit într-o vară cu un partid care exista numai în Bucureşti şi în cîteva luni, prin implicarea entuziastă a membrilor noi din toată ţara şi din Diaspora am câştigat încrederea a peste 600 de mii de români, devenind al treilea partid din ţară. Dar de-atunci ceva s-a defectat în USR. Nu ştiu ce mecanisme, ce mişcări, ce jocuri, ce ‘agende’ au făcut ca partidul construit pe democraţie, transparenţă şi meritocraţie să devină un fel de partid unde se dictează şi se votează pe o singură voce, unde dialogul constructiv a fost înlocuit cu ‘cine nu e cu noi e împotriva noastră’ şi unde vocile care denunţă nereguli sau doar exprimă public păreri personale sunt reduse la tăcere ori, simplu, eliminate din partid”, a precizat Amariei.

Fostul vicepreşedinte USR a mai afirmat că partidul condus de Dan Barna se contaminează treptat cu unele din metehnele vechilor partide, precum demagogie, promovarea persoanelor obediente în dauna celor competente, marginalizarea şi eliminarea vocilor disidente sau promovarea tacită a unor persoane cu probleme de integritate.

“În mandatul meu de doi ani ca vicepreşedinte am văzut de aproape cum partidul altfel, în loc să impună un mod nou de a face politică, se contaminează el însuşi, încet-încet, cu metehnele partidelor vechi: demagogie, promovarea persoanelor obediente în dauna celor competente, marginalizarea şi eliminarea vocilor disidente, fentarea democraţiei interne prin ‘autobuze’ cu membri care apar doar la alegeri, boicotarea consultărilor interne sau a mecanismelor de decizie statutare, folosirea sesizărilor ca instrument de eliminare a opozanţilor în timp ce sesizările la adresa apropiaţilor conducerii sunt ţinute fără termen la sertar, promovarea tacită a unor persoane cu probleme de integritate, ba chiar a unui extremist iresponsabil plantat direct în urechea preşedintelui pe post de consilier”, a susţinut Amariei.

Mai mult, aceasta a adăugat că a asistat la îndepărtarea de spiritul USR ca Uniune, în care oameni cu convingeri doctrinare diferite puteau coexista şi colabora în interesul comunităţii şi al ţării, şi înlocuirea acestui spirit cu iacobinismul radical, copierea unor forme fără fond din zona stângii occidentale şi promovarea unor mesaje jignitoare la adresa majorităţii românilor au adus USR, pe bună dreptate, eticheta de partid neomarxist, chiar dacă se autointitulează ‘de dreapta’.

“Nu poţi ‘moderniza’ România negându-i rădăcinile, identitatea naţională şi valorile, desconsiderându-i pe cei care te-au votat şi pretinzând arogant că-i ‘educi’”, a continuat Amariei.

Nu în ultimul rând, vicepreşedintele USR şi-a anunţat decizia de a părăsi partidul, subliniind că acesta nu mai e nici pe departe partidul la a cărui construcţie a contribuit.

“De ce abia acum? Pentru că se apropie alegerile, oamenii din jurul meu caută o alternativă curată la clasa politică, iar eu nu mai pot să le spun privindu-i în ochi, ca acum patru ani, că USR ar putea fi aceea. Dragi prieteni, colegi, susţinători din interiorul sau din afara partidului, vă mulţumesc. Au fost 4 ani în care aţi avut încredere în mine, în care v-am cerut sprijinul şi mi l-aţi acordat, mi-aţi dat energie şi am învăţat multe de la voi. Vă rog în continuare: nu renunţaţi la visul de a face bine (în) România!”, a conchis Raluca Amariei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne