Fosila unui pinguin preistoric gigant a fost reconstruită în Noua Zeelandă

Ilustraţie înfăţişând doi pinguini Kairuku pe lângă un delfin Waipatia
Ilustraţie înfăţişând doi pinguini Kairuku pe lângă un delfin Waipatia (Chris Gaskin / Geology Museum, University of Otago)

Fizicul unic al unei specii de pinguin gigant, care a existat cu aproximativ 25 de milioane de ani în urmă, a fost în sfârşit dezvăluit în Noua Zeelandă, de curând.

Poreclit Kairuku, care înseamnă ceva de genul "scafandru care se întoarce cu alimente" în maori, pinguinul avea un cioc alungit şi era cel mai mare din cele cinci specii cunoscute de pinguini care au trăit în regiune, la acel moment.

"Kairuku era o pasăre elegantă după standardele pinguinilor, cu un corp zvelt şi înotătoare lungi, dar picioare scurte şi groase", a declarat paleontologul Dan Ksepka de la North Carolina State University într-un comunicat de presă.

Oasele fosilizate au fost iniţial găsite în 1977, dar le-a luat mult timp paleontologilor să reconstruiască forma pinguinului, din cauza formei corpului asemănătoare cu a unei pasări neobişnuite şi a numărului de specii de pinguini din zonă. Oamenii de ştiinţă au folosit două schelete fosile ale lui Kairuku şi un schelet al unui pinguin rege din zilele noastre, pentru a-i deduce fizicul.

"Dacă am fi făcut o reconstrucţie prin extrapolarea lungimii înotătoarelor sale, aceasta ar fi avut peste 6 metri înălţime", a explicat Ksepka. "În realitate, Kairuku are circa 4 metri înălţime."

În perioada Oligocen, Noua Zeelandă era un mediu cu mai multă apă, el fiind extrem de potrivit pentru stilul de viaţă al pinguinilor.

"Locul de amplasare era potrivit pentru pinguini, atât din punct de vedere al siguranţei cât şi al alimentelor", a spus Ksepka. "Cea mai mare parte din Noua Zeelandă era sub apă la acel moment, iar zonele stâncoase izolate ofereau siguranţă pinguinilor faţă de alte animale de pradă şi le ofereau o sursă de hrană din belşug."

Prin elucidarea formei corpului lui Kairuku, paleontologii pot afla mai multe despre alte fosile neobişnuite descoperite în Noua Zeelandă, care au jucat un rol important în îmbunătăţirea înţelegerii noastre legate de biodiversitatea marină preistorică.

"Această specie ne oferă o imagine mai completă a acestor pinguini gigant în general, şi ne poate ajuta la descoperirea mărimii speciei lor în timpul perioadei Oligocen", a concluzionat Ksepka.

Rezultatele au fost publicate în Jurnalul de Paleontologie a Vertebratelor, pe 27 februarie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură