Forţele irakiene au lansat o ofensivă de eliberare a oraşului Tikrit

Armata irakiana.
Armata irakiana. (Captură.)

Forţele armate irakiene au lansat, marţi, o operaţiune de eliberare a oraşului Tikrit, care se află sub ocupaţia grupării ultra-violente Statul Islamic, au anunţat ofiţerii implicaţi în operaţiune, potrivit Reuters.

„Forţele noastre avansează din două direcţii cu acoperirea elicopterelor armatei, artileriei şi mortierelor care bombardează poziţiile luptătorilor Statului Islamic din interiorul şi din jurul oraşului”, a declarat un ofiţer al armatei.

Armata irakiană a avansat rapid din sud, dar a fost încetinită în apropiere de Tikrit de minele de teren, bombele plasate pe marginea drumurilor şi lunetiştii din vestul coridorului, au anunţat oficialii din armată şi securitate.

Cu sprijinul forţelor aeriene ale Statelor Unite, care au început bombardamentele împotriva Statului Islamic în urmă cu aproape două săptămâni, forţele kurde şi cele irakiene au lansat o contraofensivă împotriva grupării radicale care ocupă nordul şi vestul Irakului.

Luni, armata irakiană şi cea kurdă au reuşit să elibereze barajul Mosul, cel mai mare din ţară. Barajul, care putea elibera un val de 15 metri de apă asupra oraşelor de pe cursul râului Tigru, este considerat un punct strategic vital.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe