Focuri de artificii pe fundul oceanului? Aflaţi ce a surprins o cameră video în apele mexicane (video)

Meduza Halitrephes maasi
Meduza Halitrephes maasi (Wikipedia.org)

Echipajul navei exploratoare Nautilus a descoperit o formă magnifică în adâncul Oceanului Pacific de Est pe care a imortalizat-o într-un clip video. Descoperirea i-a uimit şi încântat în acelaşi timp pe exploratori.

În timpul unei incursiuni subacvatice recente, exploratorii oceanului s-au întâlnit cu o misterioasă şi incredibilă vietate care i-a surprins şi i-a făcut să se gândească la sărbătorile de sfârşit de an.

"Par focuri de artificii", spune unul dintre membrii echipajului atunci când vede această creatură uimitoare în timp ce se filma în adâncurile oceanului, la sfârşitul anului 2017.

ROV Hercules, vehiculul de explorare subacvatică comandat de la distanţă de pe Nautilus, care îi ajută să caute crabi, a surprins această creatură fabuloasă.

(Print screen YouTube Nautilius)


(Print screen YouTube Nautilius)

„Începem anul nou cu focuri de artificii în ape adânci şi spirit de explorare!”, spune un comentariu din clipul video lansat pe pagina YouTube a EVNautilius la 31 decembrie 2017. Această spectaculoasă formă de lumină este o meduză Halitrephes Maasi care reflectă lumina primită în filamentele sale lungi.

„Tentaculele dansatoare ale meduzei Halitrephes Maasi au apărut la 1.225 m adâncime în Arhipelagul Revillagigedo situat în faţa Baja California, Mexic”, a informat echipa de pe Nautilius despre acest spectacol subacvatic observat.

„Canalele radiale care mişcă substanţele nutritive prin intermediul capotei de gelatină formează un model stelar care reflectă luminile de la ROV Hercules cu strălucitori stropi luminoşi de galben şi roz”, spune comentariul clipului video lansat de Nautilius. Şi adaugă: „dar fără lumina noastră, această frumuseţe gelatinoasă pluteşte invizibilă în întuneric”.

Echipajul ambarcaţiunii Nautilus explorează regiuni necunoscute ale oceanului, colectează date geologice şi biologice în adâncurile subacvatice şi înregistrează explorările în clipuri video.

„Când ceva remarcabil pluteşte în mijlocul operaţiunilor de eşantionare, echipa noastră îşi schimbă rapid cursul pentru a se minuna şi documenta”, mai scrie în comentariul clipului video în care se dă în spectacol această uimitoare meduză.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Știință