FMI amână luarea unei decizii în privinţa împrumutului pentru Republica Moldova până după alegeri

Dacă anterior FMI anunţa că o decizie finală în privinţa împrumutului de circa 180 de milioane de dolari pentru Moldova va fi luată la sfârşitul lunii octombrie, într-un comunicat de presă a Băncii Naţionale a Moldovei se arată că decizia va fi luată în cadrul şedinţei FMI din 7 noiembrie.
(TIM SLOAN/AFP/Getty Images)

Banca Naţională a Moldovei şi Guvernul Republicii Moldova ar fi îndeplinit acţiunile prealabile ale Memorandumului de politici economice şi financiare din cadrul acordului la nivel de personal dintre autorităţile Republicii Moldova şi experţii Fondului Monetar Internaţional, încheiat la 26 iulie 2016, se arată într-un comunicat al BNM.

Ca urmare, Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internaţional se va reuni, pe data de 7 noiembrie 2016, pentru a discuta solicitarea programului de finanţare a reformelor din Republica Moldova, pe o perioadă de trei ani, prin intermediul Mecanismului extins de creditare şi a Mecanismului de finanţare extinsă ale FMI. Aranjamentul financiar prevede accesul la finanţare de circa 182,7 milioane de dolari.

Acest nou program cu Fondul Monetar Internaţional îşi propune, între altele, ameliorarea rapidă a guvernării şi supravegherii sectorului financiar-bancar. În special, programul urmăreşte evaluarea şi transparentizarea acţionariatului băncilor comerciale din Republica Moldova.

Anterior, fostul premier, Ion Sturza, scria pe contul său de Facebook că FMI ar fi amânat luarea unei decizii în privinţa acordării împrumutului pentru Moldova până după alegerile prezidenţiale din 30 octombrie. Informaţia a fost atunci dezminţită de Ministerul Finanţelor şi preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe