Florin Cîţu: Ministrul PSD al Muncii este un mincinos notoriu. Va răspunde personal!

Florin Cîţu(PNL),
Florin Cîţu(PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)

Liderul senatorilor PNL Florin Cîţu îl acuză pe ministrul Muncii, Marius-Constantin Budăi, că ar fi un "mincinos notoriu" şi îi atrage atenţia că faptele sale vor avea consecinţe.

Florin Cîţu îi reproşează ministrului PSD că "legea bugetului este construită cu excedent la bugetul de pensii, rezultatul anului trecut deficitul a fost 0".

Potrivit liderului PNL, anul trecut execuţia bugetul de pensii a arătat un deficit de 4.7 miliarde lei acoperit cu subvenţii de la bugetul de stat, cu alte cuvinte banii de investiţii s-au dus pentru plata pensiilor.

Bugetul general consolidat.
Bugetul general consolidat. (Facebook)

Totodată, Florin Cîţu afirmă că anul acesta, după numai 4 luni de zile, deficitul este de 1.7 miliarde lei ceea ce prevesteşte o situaţie şi mai dramatică, cauzată de guvernul actual.

“Un guvern de mincinoşi care trebuie să plece. Şi după ce pleacă vor răspunde şi ei, Dăncilă, Teodorovici, Vâlcov, Ghizdeanu, Socol... şi toţi cei care i-au susţinut. Armata de funcţionari care a fost părtaşă la distrugerea României”, a afirmat Florin Cîţu.