Fiul lui Joe Biden ajunge în comitetul director al ucrainenilor de la Burisma Holdings

Conductă de gaz lângă Kiev
Conductă de gaz lângă Kiev (Sergei Supinsky / AFP / Getty Images)

O postare oficială a grupului Burisma Holdings citată de zerohedge arată că, de curând, Comitetul Director al grupului s-a lărgit primindu-l pe Hunter Biden, care se va ocupa de departamentul juridic şi va asigura sprijin din partea organizaţiilor internaţionale.

Hunter Biden este fiul vicepreşedintelui american Joe Biden.

Burisma Holdings este cel mai mare producător privat de gaz din Ucraina şi operează pe piaţa de energie din 2002. Compania deţine permise de exploatare a câmpurilor din Dnieper-Donets şi în bazinul Azov Kuban. Producţia de gaz a companiei se ridica la 1.8 milioane metri cubi în 2013, iar vânzările sunt destinate în general pieţei interne, prin traderi.

Cât despre fiul vicepreşedintelui Biden, Hunter Biden este director al U.S. Global Leadership Coalition, The Center for Naţional Policy. Fost VP senior al MBNA bank, fost director al politicii de coordonare a E-Commerce sub preşedintele Bill Clinton şi de asemenea preşedintele programului World Food.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie