Fiul lui Gheorghe Ursu, după achitarea torţionarilor tatălui său: După atâţia ani, Securitatea încă influenţează Justiţia

Fiul disidentului Gheorghe Ursu a afirmat, într-un articol publicat pe observatorulcultural.ro, că decizia Curţii de Apel Bucureşti de achitare a celor doi ofiţeri de securitate acuzaţi că i-au torturat şi ucis tatăl are o semnificaţie „tristă pentru societatea românească”: aceea că „la atâţia ani de la Revoluţie, Securitatea mai are încă posibilităţi – directe sau subliminale – de a-i influenţa pe unii dintre oamenii din justiţie”.

Andrei Ursu a mai precizat că la proces au fost chemaţi ca martori „în jur de 20 de foşti ofiţeri de securitate, majoritatea, cu grade de generali şi colonei în SRI”.

„E vorba de oameni care, prin informatorii pe care Securitatea i-a deţinut în presă, şi‑au păstrat influenţa într-o secţiune din mass-media. Printre aceşti martori chemaţi de inculpaţi s-au numărat Aurel Rogojan, Vasile Mălureanu, Filip Teodorescu. Oameni care, de ani de zile, sînt invitaţi la televiziuni, dau interviuri şi scriu cărţi de apologie a se­curităţii şi a lui Iulian Vlad.

Pentru o anumită parte a publicului, ei au reuşit să transforme această instituţie – a cărei principală misiune a fost menţinerea dictatorului la putere până în ultima clipă – într-una patriotică (care ne-ar fi aparat de ruşi, de unguri şi de americani)”, afirmă Andrei Ursu.

Fiul lui Gheorghe Ursu adaugă faptul că există multe cazuri, chiar şi dosare „de oameni bătuţi, torturaţi, dispăruţi, supuşi altor forme de abuz şi umilinţă – inclusiv, de pildă, represiunea împotriva muncitorilor care s-au revoltat la Braşov, în 1987” şi precizează că numai în acel dosar „au fost implicaţi zeci, dacă nu sute de securişti”.

În final, Andrei Ursu îşi exprimă speranţa că motivaţia decizii de achitare a torţionarilor tatălui său va putea fi citită cât mai degrabă, şi că judecătorii Înaltei Curţi se vor dovedi a fi „oameni verticali, cu curaj”.

Articolul integral poate fi citit aici

Reamintim că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) i-au achitat, joi, pe torţionarii disidentului Gheorghe Ursu, foştii ofiţeri de securitate Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş. De asemenea, judecătorii au schimbat încadrarea celor doi torţionari din crime împotriva umanităţii în tratamente neomenoase. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată.

Cazul Gheorghe Ursu

Cazul lui Gheorghe Ursu este ilustrativ pentru felul în care ani de zile sistemul opresiv a acţionat implacabil împotriva tuturor celor ce îndrăzneau să se opună dictatorului Ceauşescu. De profesie inginer constructor specializat în seismologie, Ursu a luat parte - în calitate de şef de atelier de proiectări - la o şedinţă în care Ceauşescu a dat personal ordin de oprire a lucrărilor de consolidare la blocurile din centrul capitalei (Scala, Patria) grav avariate de cutremurul din '77.

Pe Ceauşescu, fisurile îl deranjau estetic, se vedeau urât în drumurile lui cu maşina pe cel mai important bulevard din Bucureşti. Cum consolidările ar fi durat mult şi consumau din fondurile ce trebuiau direcţionate masiv către ridicarea Casei Poporului, "cel mai iubit fiu al poporului" a dispus că blocurile să fie doar tencuite la faţade, astfel încât fisurile produse de cutremur să fie ascunse sub stratul de var, şi atât. Ori, o astfel de "reparaţie" echivala cu o crimă, căci la următorul seism blocurile riscau să cadă la pământ, cu tot cu oamenii din ele.

Ursu a refuzat să fie părtaş la cererile lui Ceauşescu şi, mai mult decât atât, a vrut să facă publică în întreaga lume liberă ceea ce se pregătea să facă Ceauşescu. Avea prieteni la Europa Liberă, pe Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca.

Denunţat, inginerul Ursu a fost arestat. Nu de Securitate - pentru a nu se stârni valuri pe plan internaţional căci Europa Liberă, unde Ursu trimisese scrisori, şi chiar şi Ambasada SUA se interesau de el - ci de Miliţie, disidentului fabricându-i-se un dosar de delicvent comun.

De anchetarea lui Ursu s-a ocupat însă securitatea, însărcinat cu coordonarea interogatoriilor fiind maiorul Pîrvulescu. Deşi securiştii intraseră în posesia jurnalului în care disidentului povestise "hârtiei" despre legăturile sale atât din ţară, cât şi din străinătate, anchetatorii au vrut ca Ursu să se incrimineze personal, dând declaraţii pentru a nu fi obligaţi să facă public jurnalul în care inginerul îl acuză pe Ceauşescu, practic, de genocid.

Sub coordonarea securităţii, miliţieni l-au bătut cumplit, ajutaţi de deţinuţi. Ursu era adus pe pătură de la interogatorii şi luat în serie de colegii de celulă năimiţi de securişti. În cele din urmă, intestinul subţire i-a fost spart de atâtea bătăi. Lipsit de tratament medical, infecţia s-a răspândit. Ursu a fost dus cu mare întârziere la spitalul penitenciarului Jilava, unde a murit.

"Avem mărturii, zeci de foşti deţinuţi, colegi de celulă, oameni care au fost deţinuţi chiar în celulele învecinate, chiar gardieni, oameni curajoşi care au avut şi mai au încă şira spinării, au spus exact ce s-a întâmplat, şi anume că a fost bătut sistematic, şi la anchetă, şi în celulă, pentru a i se extrage informaţii despre prieteni şi despre contactele de la Europa Liberă: cum au ajuns documentele, scrisorile, prin cine.

Martorii spun că era bătut aproape zilnic, deseori, noaptea, se auzeau urlete îngrozitoare, mai ales după ce i s-a spart intestinul. Se ştie că peritonita generează nişte dureri îngrozitoare. L-au lăsat acolo urlând. Unii deţinuţi spuneau că nici nu mai suportau să audă aceste urlete, s-au rugat de gardieni să fie mutaţi mai încolo să nu mai audă aceste urlete. Gardienii le-au spus: 'Bă, nu ştiţi care sunt ordinele?'

Ordinele veneau de sus, de la Vasile Gheorghe, Tudor Stănică şi Creangă Mihail. (...) Securiştii care l-au anchetat au fost Pîrvulescu şi Hodis şi, ocazional, chiar Vasile Gheorghe, şeful Direcţiei Cercetări Penale, care a fost şi el implicat şi l-a anchetat direct", susţine Andrei Ursu, într-un interviu realizat de Ovidiu Simonca şi difuzat de BBC.