Firmă din imperiul fondat de Ghiţă, responsabilă de mentenanţa sistemului IT al cardului naţional de sănătate

(photos.com)

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a semnat în această săptămână acordul cadru şi primul contract subsecvent pentru mentenanţa sistemului IT al cardului national de sănătate. Beneficiarul contractului este Teamnet, companie fondată în 2001 de deputatul Sebastian Ghiţă şi preluată ulterior de un prieten al acestuia, relatează hotnews.

Valoarea totală a contractului, potrivit acordului semnat pe 21 noiembrie, este de 14.755.500 lei fără TVA, pe o perioadă de 36 de luni iar valoarea primului contract subsecvent acordului cadru este de 167.438 lei fără TVA, valabil pentru o lună.

Teamnet va fi responsabilă de buna funcţionare a sistemului abia de la începutul anului viitor, după ce se va familiariza cu sistemul. Astfel, oficialii CNAS au precizat că 'în prezent se predă documentaţia, perioadă la finalul căreia Teamnet va avea 30 de zile pentru a se acomoda efectiv cu sistemul IT şi abia apoi va fi responsabil de buna funcţionare a cardului de sănătate.

CNAS a rămas, de la finele lui 2015, fără mentenanţă la sistemul IT al cardului (CEAS) şi la platforma informatică de asigurări (PIAS). Problema ar urma să fie rezolvată de Teamnet, care a câştigat prin licitaţie cele două contracte în valoare de peste 5 milioane de euro, după negocierea termenilor contractuali.

În caietele de sarcini ale ambelor licitaţii IT sunt prevăzute penalităţi consistente pentru depăşirea timpilor de răspuns în cazul unor incidente apărute atât la sistemul IT al cardului de sănătate cât şi la PIAS. Astfel, poate fi penalizată cu până la 10.000 de euro, echivalentul a 10% din factura lunară pe care o va încasa de la CNAS, dacă depăşeşte cu o oră timpii de răspuns în caz de incident critic în sistemul IT al cardului.

Articolul integral poate fi citit aici