"Firea şi-a făcut publicitate mascată pe banii Primăriei Bucureşti în plină campanie". BEM admite plângerea USR PLUS

Gabriela Firea
Gabriela Firea (Epoch Times România)

Biroul Electoral al Circumscripţiei Electorale a Municipiului Bucureşti (BEM) a admis, vineri, plângerea depusă de Alianţa USR PLUS împotriva Gabrielei Firea pentru încălcarea regulilor de desfăşurare a campaniei electorale.

Prin această decizie, BEM admite faptul că Firea, actualul Primar General, şi-a făcut publicitate, în plină campanie electorală, prin utilizarea unor mijloace de promovare mascată şi indirectă în mass-media audiovizuală, transmit reprezentanţii alianţei.

“Alianţa USR PLUS a dovedit faptul că Gabriela Firea şi-a făcut publicitate mascată, în plină campanie electorală, pe banii Primăriei Generale a Capitalei, în afara bugetului de campanie, adică pe banii bucureştenilor, iar decizia BEM vine să confirme acest lucru. Prin admiterea plângerii depuse de Alianţa USR PLUS, BEM dă câştig de cauză USR PLUS şi confirmă desfăşurarea unei campanii electorale ilegale, prin intermediul autorităţii publice, cu încălcarea tuturor obligaţiilor de neutralitate şi echidistanţă care le revin acestora.

Prin urmare, spoturile publicitare targetate în perioada campaniei electorale, din bugetul public, au fost declarate ilegale. Chiar dacă acest lucru se întâmplă cu o zi înainte de finalizarea campaniei electorale pentru alegerile locale de duminică, avem încredere că această decizie va reprezenta o dovadă în plus pentru cei nehotărâţi că trebuie să iasă în număr cât mai mare la vot dacă îşi doresc o altfel de administraţie şi o altfel de politică”, a precizat Alianţa USR PLUS într-un comunicat.

Reamintim că Alianţa USR PLUS a depus plângerea săptămâna trecută prin cei doi copreşedinţi USR PLUS Bucureşti, Claudiu Năsui şi Vlad Voiculescu, aceştia solicitând sesizarea Autorităţii Electorale Permanente (AEP) în legătură cu modul de finanţare a campaniei electorale a Gabrielei Firea din bugetul Primăriei Capitalei, precum şi a organelor abilitate cu privire la acest caz.

“Actualul Primar General al Municipiului Bucureşti, dna Gabriela Firea, candidează pentru un nou mandat din partea PSD, în cadrul alegerilor locale din data de 27 Septembrie 2020, PSD prezentând de asemenea lista de candidaţi la Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Cu titlu prealabil se impune a se reţine astfel legătura indisolubilă care există între alocările bugetare ale administraţiei publice locale actuale (reprezentată prin Primar) şi interesele candidatului PSD la această funcţie, actualul primar vizând astfel obţinerea unui nou mandat. Dispoziţiile legale în materie impun o serie de limitări şi constrângeri specifice cu privire la modalitatea de realizare a campaniei electorale, unele explicite şi unele implicite, iar un raţionament juridic judicios implică obligaţii de analiză de fond şi nu doar de formă, în spiritul corectitudinii şi echităţii procesului electoral”, se arată în plângerea semnată de Năsui şi Voiculescu. Detalii aici.