Firea: Ponta poate să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor, poate fi orice. Partidul îl susţine

Deşi are un dosar penal pe rolul Înaltei Curţi şi riscă oricând o condamnare, Ponta poate fi preşedinte al Camerei Deputaţilor iar partidul îl va sprijini.
Gabriela Vrânceanu-Firea
Gabriela Vrânceanu-Firea (Florin Chirilă/Epoch Times)

Victor Ponta poate să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor, poate fi din nou prim-ministru, poate fi orice, a opinat candidata PSD la Primărie, Gabriela Firea, în contextul în care se pune problema că fostul premier, care are dosar penal pe rolul Înaltei Curţi, să preia şefia Camerei Deputaţilor. Ponta ar urma să îi ia locul lui Zgonea, scos din partid după ce i-a cerut demisia lui Liviu Dragnea, condamant la inchisoare cu suspendare în dosarul fraudării referendumului din 2012.

În viziunea senatoarei PSD, întrebarea este dacă fostul premier va dori să preia un mandat la şefia Camerei de doar trei luni. În rest, Firea a arătat că, dacă fostul premier doreşte, va avea sprijin în acest sens din partea colegilor.

"Dacă Victor Ponta va dori acest lucru (n.r. preşedinţia Camerei Deputaţilor) sunt convinsă că va avea sprijin din partea colegilor. Şi în zilele trecute a vorbit cu preşedintele Liviu Dragnea, mâine merg împreună la Slatina pentru lansarea candidaţilor. Eu doar mi-am pus întrebarea aseară, şi o repet, dacă va dori domnul Ponta să preia un mandat atât de scurt — pentru că este vorba de trei luni de lucru, pentru că lunile iulie şi august sunt luni de vacanţă parlamentară. Asta cred că este o întrebare pe care şi-o pune şi domnia sa", a declarat Firea la RTV, post controlat de prietenul lui Victor Ponta, Sebastian Ghiţă, şi el titular de dosare penale.

Potrivit Gabrielei Firea, Ponta nu a plecat niciodată din politică, ci doar nu mai are, în prezent, funcţii.

"Pentru că a decis să-şi dea demisia într-un context delicat şi a plecat de la guvern în mod nedrept, pentru că nu el era de vină pentru ce s-a întâmplat cu tragedia de la Colectiv (...) Victor Ponta este în acest partid de peste 20 de ani, a pornit de jos, a fost şeful organizaţiei de tineret, deputat, preşedinte de partid, prim-ministru, cel mai bun prim-ministru, şi are toate şansele să continue la fel şi în perspectivă. Nu văd motivul pentru care ar pune punct carierei sale politice. Nu are de ce să-şi încheie cariera politică. Poate să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor, poate să fie în toamnă din nou prim ministru, poate să fie orice", a completat Gabriela Firea.

Întrebată dacă fostul premier poate fi şi preşedintele PSD, Firea a declarat că "în politică e bine să nu spui 'niciodată, niciodată", însă a reamintit că actualmente preşedinte al PSD este Liviu Dragnea şi nu se pot face speculaţii pe ce se va întâmpla la sfârşitul anului sau anul viitor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne