Firea, mesaj în cheie electorală urmaşei lui Brătianu: Datorită PSD monumentul lui I.C. Brătianu este în centrul oraşului

Gabriela Firea
Gabriela Firea (Florin Chirilă / Epoch Times)

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a publicat vineri, pe Facebook, o scrisoare deschisă adresată Mariei Helene Brătianu, urmaşă a familiei Brătianu. În mesajul său, Gabriela Firea îşi asumă tot meritul pentru amplasarea monumentului dedicat lui I.C. Brătianu de la Universitate, şi lansează atacuri la PNL.

„Mă văd nevoită să vă transmit public scuze pentru comportamentul iresponsabil al celor care azi, sub stindardul decolorat al marelui partid istoric, întinează numele şi memoria familiei Brătianu şi a PNL. O doamnă aterizată în fruntea organizaţiei de Bucureşti a PNL, pe post de bau-bau pentru cetăţeni şi pentru mine, întrucât nu există niciun fel de merite profesionale sau/şi politice sau de altă natură care s-o legitimeze, şi a cărei unică ocupaţie este diseminarea de imprecaţii penibile la adresa mea pe reţelele de socializare, a avut tupeul fără margini să va adreseze o scrisoare deschisă în care face o afirmaţie halucinantă, respectiv aceea că amplasarea monumentului dedicat lui I.C. Brătianu la Universitate este rodul eforturilor PNL.

În realitate, distinsă doamnă Brătianu, eforturile şi contribuţia PNL se opresc în anul 2014, când un grup de consilieri liberali au iniţiat un proiect de Hotărâre a Consiliului General al Capitalei, referitor la refacerea şi amplasarea pe locul iniţial a monumentului dedicat marelui om politic. Din acel moment, timp de 3 ani, în care PNL a avut şi majoritatea în Consiliul General şi un primar general interimar, nu s-a mai întâmplat nimic. Absolut nimic!”, a precizat Gabriela Firea în scrisoarea publicată pe Facebook.

Edilul Capitalei afirmă că abia în 2016, după numirea sa în funcţia de primar general, a fost organizat concursul de soluţii, au fost semnate contractele de execuţie şi amplasare a monumentului şi au fost alocate fondurile necesare.

„Aceste lucruri n-ar fi fost posibile fără susţinerea constantă şi necondiţionată a majorităţii PSD, cei 8 consilieri ai PNL, din totalul de 55, remarcându-se doar prin voturile consecvent împotriva bugetelor municipale în care erau incluse şi alocările pentru acest proiect. Prin urmare, stimată doamnă Brătianu, veţi fi înţeles cu siguranţă că în aceste condiţii nu aveam cum să permit confiscarea unui act de restituire istorică de către nişte politicieni aflaţi vremelnic în nişte poziţii cu vizibilitate publică şi pe care istoria nu-i va reţine nici măcar din punct de vedere statistic.

Nicio ceremonie, mai mult sau mai puţin politizată, nu va putea vreodată să conteze mai mult pentru Bucureşti, pentru istoria României şi pentru familia Brătianu, decât faptul că monumentul lui I.C.Brătianu se înalţă din nou, falnic, în inima Capitalei. Prin eforturile unui primar general PSD, şi nu PNL. Şi cu susţinerea consilierilor generali PSD şi ALDE, nicidecum PNL, care au votat trei ani de zile împotrivă. Aceasta este marea diferenţă dintre mine, echipa mea şi PNL Bucureşti. Ei doar jignesc, vorbesc fără un dram de informare, manipulează, răstălmăcesc, confiscă, demolează. Eu rezolv. Echipa mea construieşte. Şi acest monument este o dovadă grăitoare”, a mai precizat Gabriela Firea.

Reamintim că Firea este criticată frecvent de Opoziţie, activişti şi parte din societatea civilă fiind acuzată că "spânzură" banul public pe festivaluri, decoraţiuni vesele de sărbători şi statui, în loc să se ocupe de problemele reale ale bucureştenilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne