Firea îi răspunde ministrului Finanţelor: Primim cu pâine şi sare orice controlor la Primăria Capitalei

Gabriela Firea
Gabriela Firea (Epoch Times România)

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susţine că nu se teme de control şi că va primi „cu pâine şi sare orice controlor”. Afirmaţia edilului vine în contextul în care ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a anunţat un control la municipalitate vizând execuţia bugetară de anul trecut şi cheltuielile cu cele 18 companii municipale înfiinţate de administraţia Firea.

„În ceea ce priveşte execuţia bugetară pe anul trecut şi pe anul acesta, ţin să menţionez că nu ne temem de niciun control. Primim cu pâine şi sare orice controlor, de la orice instituţie. Suntem cea mai verificată instituţie. Am numărat 50 de controale la PMB, unele chiar abuzive. I-am primit pe aceşti domni cu deschidere pentru că în PMB se respectă legea. Orice control este binevenit. Nu avem de ce să ne temem. Este bine şi pentru noi, pentru că având atâtea verificări din care nu a reieşit nicio neregulă, văd şi cetăţenii despre ce este vorba. Suntem o instituţie sub asediu. De când sunt primar, am prins cinci premieri, cinci miniştri de Finanţe, probabil vom prinde şi al şaselea premier şi al şaselea ministru de Finanţe”, a declarat Gabriela Firea, citată de Digi24.

Reamintim că ministrul Finanţelor a anunţat că va face un control financiar la Primăria Bucureşti şi la companiile din subordine, argumentând că “nu s-a mai făcut un control de 10 ani”.

Potrivit lui Florin Cîţu, controlul anunţat vizează modul în care au fost folosiţi banii pentru încălzire în Capitală, specificând că, anul trecut, municipalitatea s-a împrumutat pe 20 de ani cu 500 de milioane de lei, deşi existau bani în buget. Vor fi supuse verificărilor şi cele 22 companii municipale ale Primăriei Bucureşti, în care lucrează un total de peste 4.500 de angajaţi.

„Adevărul este că nu s-a mai făcut un control, ceea ce este foarte ciudat, la Primăria Bucureşti de vreo 10 ani de zile. Nu ştim cum au fost cheltuiţi acei bani, unde s-au dus acei bani, dacă acei bani au fost sifonaţi. Este o coincidenţă bizară: de 10 ani de când este condusă de PSD nu s-a mai făcut un control la Primăria Bucureşti”, a afirmat Cîţu, într-o conferinţă de presă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne