Firea, dată pe mâna DNA. Nicuşor Dan a venit la audieri în faţa procurorilor

Uniunea Salvaţi România a depus recent o plângere penală pe numele primăriţei Capitalei, Gabriela Firea, iar acum fostul lider al partidului, Nicuşor Dan, s-a prezentat la DNA pentru declaraţii.
Nicuşor Dan
Nicuşor Dan (Epoch Times România)

Fostul preşedinte USR, Nicuşor Dan, s-a prezentat la DNA după ce, nu demult, partidul pe care l-a condus a depus o plângere penală împotriva primăriţei PSD a Capitalei, Gabriela Firea, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

"Am dat o declaraţie prin care am confirmat cele spuse în plângerea penală pe care am depus-o, adică faptul că proiecte pe care consilierii USR le-au depus încă din toamna lui 2016 nu fuseseră depuse pe ordinea de zi de către primarul Firea, deşi era atribuţia sa legală, termenul legal fiind de 30 de zile", a declarat Nicuşor Dan, la ieşirea de la DNA, citat de Digi24.

Fostul lider USR a explicat că, în urma depunerii acestei plângeri, o parte dintre proiectele respective au fost puse pe agenda Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

"Erau proiecte care priveau modificarea contractelor de salubritate în legătură cu deszăpezirea, erau două proiecte legate de spitalele din Bucureşti, mai era o chestiune legată de câinii cu stăpân din Bucureşti care să fie sterilizaţi gratuit. Discursul doamnei primar era că reprezentanţii USR nu fac nimic, vin numai să o critice", a precizat Nicuşor Dan.

Reamintim că USR a dat-o pe Firea pe mâna procurorilor după ce timp de mai multe luni a refuzat sistematic să pună pe ordinea de zi a şedinţelor CGMB proiectele formaţiunii.

"Conform Legii 215/2001, a administraţiei publice locale, primarul are printre altele şi atribuţii în privinţa întocmirii ordinii de zi a şedinţelor CGMB. Consilierii USR au solicitat în mod repetat introducerea acestor proiecte pe ordinea de zi a şedinţelor, i-au cerut primarului Firea şi în scris să motiveze acest refuz, însă fără rezultat. Mai mult decât atât, chiar şi departamentele primăriei, aflate în subordinea Gabrielei Firea, au întârziat mai mult decât cele 30 de zile prevăzute de lege să emită avizele necesare proiectelor propuse de USR", se arată în comunicatul USR remis la finele lunii mai.

Potrivit Uniunii, aceste proiecte urmăresc eficientizarea activităţii spitalelor bucureştene, o îmbunătăţire a serviciului public de deszăpezire, o rezolvare a situaţiei câinilor fără pedigree din oraş sau înfiinţarea unei comisii de imagine urbană în primărie.

"Unul singur dintre ele a fost introdus pe ordinea de zi după mai bine de trei luni de la depunere, şi a fost respins de votul majorităţii PSD şi ALDE. Considerând că nu există niciun motiv legal care să justifice neluarea în seamă a proiectelor, care ar aduce reale beneficii oraşului şi cetăţenilor, Uniunea Salvaţi România a făcut astăzi plângere penală la adresa primarului general", a transmis partidul condus de Nicuşor Dan.

Iată ce vizează proiectele întocmite şi depuse de consilierii USR de la începutul mandatului, în iulie 2016 până acum:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de măsuri pentru îmbunătăţirea signalisticii şi serviciilor de recepţie în spitalele din subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti depus către consilierul local Cristina Mădălina Prună în data de 20 octombrie 2016;

2. Proiect de hotărâre privind Evaluarea şi îmbunătăţirea activităţii spiţatelor din subordinea ASSMB depus de către consilierul Ana Maria Ciceală în data de 14 noiembrie 2016 (respins la vot);

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului anual de sterilizare gratuită a animalelor fără pedigree, cu stăpân la nivelul Municipiului Bucureşti, depus în data de 24.11.2016 de către consilerii locali Ana Maria Ciceală, Wring Roxana Sanda, Grigorescu Florin, Munteanu Cristian Mihai, Teodor Raluca Nicoleta, Coţofană Liviu Alin, Ţugui Matei Ion, Gâdiuţă Alexandru Valeriu, Stroe Bogdan Cristian;

4. Proiect de hotărâre privind înfiinţarea Comisiei de Imagine Urbană pe lângă Direcţia de Urbanism a Primăriei Municipiului Bucureşti depus în data de 21.12.2016, de către Wring Roxana Sanda, Ciceală Ana Maria, Teodor Raluca;

5. Proiect de hotărâre privind interzicerea activităţilor şi spectacolelor care folosesc dresuri de animale în divertisment (circuri ambulante sau expoziţii) în Municipiul Bucureşti depus în luna februarie 2017 de către consilierul Raluca Teodor;

6. Proiect de hotărâre privind modificarea Anexei nr 1- Norme de salubrizare ale Municipiului Bucureşti la HCGMB nr 120/2010 depus în data de 28.11.2016, de către consilierul Wring Roxana Sanda.

"În timp ce aceste proiecte zac pe undeva prin sertarele primăriei, ignorate, primarul general Gabriela Firea face experimente nereuşite pe nervii şi banii cetăţenilor, luând măsuri heirupiste în diverse domenii, pentru ca apoi să renunţe la ele în faţa valului de nemulţumire populară. Concomitent, cheltuieşte sute de mii de euro pentru spectacole şi pavoazări de ocazie ale oraşului, cu elemente de o estetică îndoielnică. Indiferent din ce partid ar face parte, primarul trebuie să respecte legile şi să lucreze în interesul oraşului, colaborând şi adoptând proiecte benefice indiferent de ce partid ar fi propuse", a subliniat USR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne