Firea, acuzată că "a încuiat Primăria şi a înghiţit cheia"

De-a lungul a 15 luni de mandat, primăriţa PSD a Capitalei, Gabriela Firea, a comis nenumărate abuzuri, acuză unul dintre deputaţii USR.
Gabrieal Firea
Gabrieal Firea (Mihut Savu / Epoch Times)

Nimic din ceea ce declara Gabriela Firea în campania electorală din vara lui 2016 despre transparenţă bugetară, acces nemijlocit la informaţie, dialog cu societatea civilă sau respectarea legii nu se regăseşte astăzi în viziunea de lucru a primăriţei PSD şi a echipei sale, dimpotrivă, a acuzat deputatul USR Tudor Pop, pe pagina sa de socializare, unde a postat şi un material video pe această temă.

"De-a lungul a 15 luni de mandat, am fost martori la nenumărate abuzuri: limitarea drastică a participării cetăţenilor la şedinţele publice, introducerea pe ordinea de zi a unor proiecte neanunţate, renunţarea la transparenţa bugetară. 3 moduri prin care Gabriela Firea a încuiat Primăria şi a înghiţit cheia, ferind-o de ochii lumii. Un raport care pune faţă în faţă ce spune Gabriela Firea versus ce face Gabriela Firea la Primărie.

Ca să parafrazez un ministru celebru, cred că Primăria Bucureşti merită un viitor mai bun decât cel prezent. Şi mai cred că toţi bucureştenii, şi cei care au votat, şi cei care n-au votat, trebuie să afle cum conduce Gabriela Firea acest oraş. Mai ales partea care nu se vede", a declarat Tudor Pop.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne