Filipine ar putea urma Rusia şi să se retragă din Curtea Penală Internaţională

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a anunţat că ţara s-ar putea retrage de la Curtea Penală Internaţională, urmând pasul Rusiei de a-şi retrage semnătura de pe Statutul fondator de la Roma al instituţiei internaţionale.
Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte.
Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte. (Captură Foto)

La o conferinţă de presă susţinută joi în Davao City, înainte ca preşedintele filipinez să plece în Peru pentru a participa la Summitul de Cooperare Economică al Naţiunilor din Asia-Pacific (APEC), acesta şi-a manifestat nemulţumirea faţă de SUA, susţinând că, dacă Rusia şi China vor crea o “nouă ordine”, Filipine va fi prima care i se va alătura, conform Reuters.

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prezidenţial privind retragerea semnăturii Rusiei de la Curtea Penală Internaţională (CPI), după ce instanţa a declarat că activitatea Moscovei în Crimeea reprezintă o “ocupaţie permanentă”.

Rusia a semnat Statutul de la Roma în anul 2000 dar nu a ratificat acordul şi astfel nu a devenit niciodată membru.

CPI are competenţe să soluţioneze patru tipuri de infracţiuni internaţionale – genocid, crime împotriva umanităţii, crime de război şi crime de agresiune – iar anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în 2014 de către Rusia a fost considerată a fi un conflict armat cu Ucraina, intrând astfel sub jurisdicţia CPI.

Duterte a invocat criticile dure ale naţiunilor occidentale la adresa războiului pe care îl poartă în ţara sa împotriva drogurilor ca motiv pentru a lua în considerare retragerea de la Curtea Penală Internaţională.

Aproximativ 2.300 de persoane au fost ucise în operaţiuni poliţieneşti sau de către presupuşi justiţiari după ce Duterte a devenit preşedinte în 30 iunie. Aceste cifre, publicate de poliţia filipineză, au fost revizuite luna trecută de la un calcul iniţial de 3.600 de decese.

CPI a fost zguduită de o serie de retrageri în decursul anilor, SUA retrăgându-se sub conducerea lui George W. Bush. Sudan, Israel, Africa de Sud, Burundi şi Gambia s-au retras sau au decis să se retragă din CPI, motivând că instituţia a adus acuzaţii doar împotriva africanilor în cei 14 ani de existenţă.

Alte naţiuni precum China şi India au respins ideea de a deveni membre ale Curţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe