Fiica lui Whitney Houston "s-a trezit", a declarat tatăl ei, cântăreţul Bobbi Brown


Bobbi Kristina Brown, fiica renumitei cântăreţe de muzică pop Whitney Houston.
Bobbi Kristina Brown, fiica renumitei cântăreţe de muzică pop Whitney Houston. (Captură Foto)

Rapperul Bobby Brown a declarat sâmbătă, în timpul unui concert, că fiica sa, Bobbi Kristina Brown, aflată de trei luni în comă, "s-a trezit." Brown a susţinut un concert la Teatrul Verizon din Dallas, unde a fost filmat de către fanii săi în timp ce făcea anunţul.

Potrivit TMZ, Brown a declarat public despre fiica sa: "Bobbi s-a trezit, ea mă privea", declaraţie primită cu urale de mulţime.

În ciuda comentariilor cântăreţului, este încă neclar dacă Bobbi, în vârstă de 22 de ani, a ieşit într-adevăr din comă. O sursă apropiată de familia Brown a declarat pentru revista People: "din ceea ce ştiu, nu a fost nicio schimbare. Încă sperăm şi ne rugăm ca Dumnezeu să facă o minune", a declarat sursa.

La sfârşitul săptămânii trecute, Bobby Brown a dat primul său spectacol public de când fiica sa este internată în spital, la L.A. Soul Food Festival.

"Vreau să mulţumesc tuturor pentru că aţi venit în seara aceasta ca să mă sprijiniţi pe mine şi familia mea", a adăugat cântăreţul, în vârstă de 46 de ani.

Bobbi Kristina, în vârstă de 22 de ani, singurul copil al lui Bobbi Brown cu fosta sa soţie Whitney Houston, este internată în spital din 31 ianuarie, când a fost găsită inconştientă în cada de baie a apartamenului său din Atlanta. După ce a fost plasată în comă indusă, Bobbi Kristina a fost mutată într-un centru de reabilitare unde se crede că este ţinută în viaţă cu ajutorul aparatelor.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură