„Femeia cu barbă” de la Eurovision nu a fost deloc pe placul lui Bodu şi al lui Papahagi

Sebastian Bodu
Sebastian Bodu (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Spectacolul oferit de concursul internaţional de muzică uşoară Eurovision 2014 nu a fost apreciat de europarlamentarul Sebastian Bodu. Nici Adrian Papahagi nu s-a arătat prea încântat de concursul care a fost câştigat anul acesta de „Femeia cu barbă” Conchita Wurst, reprezentanta/ul Austriei.

„Eurovisionul s-a transformat într-un teatru al Exhibiţionismului. O agresare a privirii. Un circ. Pentru mine, imaginea acestui Conchita Wurst este de o violenţă maximă. Totul are o limită. Sunt convins că dacă vreun dement ar fi vrut să apară în uniformă nazistă nu ar fi fost lăsat să concureze. Promovarea ideii de homosexualitate nu are nicio legătură cu toleranţa ci cu prozelitismul. A o încuraja este la fel de nociv cu a permite renaşterea nazismului pentru că ambele au în comun acelaşi lucru: distrugerea vieţii. Culmea e că promovarea homosexualităţii, inclusiv prin programe şcolare (conform unei rezoluţii socialisto-liberale picate doar la câteva voturi în Parlamentul European), nu va face decât să încurajeze manifestări naziste”, a subliniat Sebastian Bodu.

La rândul său, Adrian Papahagi este de părere că „de mulţi ani, premiile artistice şi literare nu se mai dau pe criterii estetice, ci pur ideologice”. În opinia acestuia, „Femeia cu barbă” este „doar încununarea tâmpeniei multiculti, multisexi, politcor”.

„Palmes d'Or, Oscar, Nobel etc. sunt covârşitor ideologizate. Pe fundalul decadenţei morale a Occidentului, creşte fondul de comerţ al duşmanilor libertăţii. E exact ce au vrut. Ne-au/am slăbit din interior prin coruperea tineretului, relativizarea valorilor, degenerarea elitelor, emascularea bărbaţilor, uciderea pruncilor nenăscuţi. Ideologia marginalităţii este o armă redutabilă prin care de două secole s-a distrus nucleul dur al valorilor civilizaţiei noastre. În timp ce noi ne sinucidem demografic, cultural, militar, moral, identitar, cu maximă voioşie, alţii îşi ascut săbiile. Fiindcă, din nefericire, istoria civilizaţiei nu este despre delfini, hipsteri şi bărbaţi cu rochie, ci despre dominaţie, prestigiu, virtute şi, adesea, război”, a declarat Papahagi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne