FC Hermannstadt, victorie surprinzătoarea în primul tur a semifinalelor Cupei României

Echipa de ligă secundă a ieşit învingătoare în partida susţinută pe teren propriu în compania celor de la Gaz Metan Mediaş, scor final 1-0 (1-0).
(JUAN MABROMATA / AFP / Getty Images)

FC Hermannstadt a făcut un prim pas important spre calificarea în ultimul act al competiţiei organizate de FRF - Cupa României la fotbal.

Gruparea sibiană a avut-o ca adversară pe stadionul Municipal în prima manşă a semifinalelor pe Gaz Metan Mediaş, în faţa căreia s-a impus cu scorul de 1-0 (1-0), graţie reuşitei lui Bogdan Rusu, care a introdus mingea în poartă după o centrare perfectă a lui Ştefan Blănaru (mi. 39). Până la final gazdele au mai sclipit o sigură dată, prin acelaşi Rusu, care a trimis periculos pe lângă bară (min. 69).

În schimb, oaspeţii, care au evoluat în zece oameni după eliminarea lui Joao Diogo (min. 8) în urma unui fault comis asupra lui Răzvan Dîlbea, au avut mai multe oportunităţi de a restabili egalitatea pe tabela de marcaj, dar elevii antrenaţi de Alexandru Pelici au ieşit de fiecare dată cu faţa curată.

Returul este programat în perioada 8-10 mai, la Mediaş.

În cealaltă semifinală, CS Universitatea Craiova a învins pe FC Botoşani cu scorul de 5-1.

Au evoluat echipele:

FC Hermannstadt: Toma Niga - Alexandru Coman, Ionuţ Stoica, Cătălin Pîrvulescu, Daniel Tătar - Răzvan Dîlbea (Robert Boboc, 65), Cristian Danci - Sabin Lupu (Petrişor Petrescu, 75), Ştefan Blănaru, Alexandru Curtean (Andrei Herghelegiu, 58) - Bogdan Rusu. Antrenor: Alexandru Pelici.
Rezerve neutilizate: Cătălin Cabuz - Radu Crişan, Olivian Surugiu, Mihai Stancu.

Gaz Metan Mediaş: Răzvan Pleşca - Valentin Creţu (Diogo Rosado, 65), Marius Constantin (Sokratis Fytanidis, 43), Cristian Sîrghi, Sergiu Popovici - Roberto Romeo, Darius Olaru, Iulian Cristea, Joao Diogo - Ely Fernandes (David Caiado Dias, 82), Mario Rondon. Antrenor: Cristian Pustai.
Rezerve neutilizate: Alexandru Greab - Chamed Nasser, Paul Pîrvulescu, Andrei Tîrcoveanu.

Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Daniel Mitruţi (Craiova); arbitru de rezervă: Marian Balaci (Drobeta-Turnu Severin)
Observatori: Dan Jiga (Bistriţa) - CCA, Traian Marcu (Sibiu) - FRF
Cartonaşe galbene: Cătălin Pîrvulescu (31), Romeo (73), Hergheligiu (88), Stoica (90 2), Popovici (90 4).
Cartonaş roşu: Joao Diogo (8).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport