Fantoma companiei Yukos îl urmăreşte pe Putin: Franţa îngheaţă active guvernamentale ruse

Paznici stau în faţa sediului fostei companii Yukos în Moscova.
Paznici stau în faţa sediului fostei companii Yukos în Moscova. (Captură Foto)

Franţa a îngheţat activele guvernamentale ruse, în condiţiile în care Parisul urmăreşte să pună în aplicare un ordin judecătoresc din 2014 care cere Moscovei să plătească compensaţii acţionarilor fostului gigant petrolier Yukos, pe care Kremlinul l-a împins forţat spre faliment în 2006, conform Deutsche Welle.

Mişcarea a fost transmisă de Tim Osborne, directorul executiv al principalului acţionar GML, care a declarat joi că “8 sau 9 clădiri” au fost confiscate, alături de aproximativ 40 de conturi bancare.

El a adăugat că autorităţile franceze au intervenit cu două săptămâni în urmă, dar că aceste ştiri au fost divulgate Rusiei joi. Nici Moscova şi nici Parisul nu au confirmat rapoartele.

“Procedurile sunt deja în desfăşurare în Marea Britanie şi Statele Unite, şi alte ţări vor urma de asemenea”, a declarat Osborne.

Declaraţia a fost făcută în aceeaşi zi în care Kremlinul a anunţat că analizează rapoarte similare, susţinând că un tribunal de arbitraj belgian a trecut de partea unui grup de foşti acţionari ai Yukos în privinţa îngheţării unor proprietăţi ruse în valoare de 1,65 miliarde de euro (1,9 miliarde de dolari).

“Acum examinăm, în cea mai atentă manieră, toate circumstanţele din jurul acelor afirmaţii”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Mânia lui Putin

Disputa dintre Moscova şi acţionari datează de la jumătatea anilor 2000, după ce guvernul rus a intermediat şi a demarat licitarea activelor companiei Yukos în favoarea altor firme deţinute de stat. Yukos a fost cea mai mare companie petrolieră rusă la acea vreme şi a fost condusă de Mihail Hodorkovski, cândva cel mai bogat om din Rusia şi unul dintre cei mai puternici oponenţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin.

Hodorkovski a fost arestat sub ameninţarea armei în 2003, fiind acuzat de evaziune fiscală. Dar mulţi critici susţin că această mişcare a fost un avertisment din partea lui Putin pentru a-şi intimida opozanţii, susţine Deutsche Welle.

În 2014, Tribunalul Permanent de Arbitraj din Haga a decis unanim să ofere pagube în valoare de 50 de miliarde de dolari (37,2 miliarde de euro) pentru acţionarii grupului Menatep din Gilbraltar, prin intermediul căreia Hodorkovski a condus Yukos. Acest grup există astăzi sub forma companiei de holding GML.

Decizia din Haga a fost luată după ce Tribunalul European al Drepturilor Omului şi Institutul de Arbitraj din cadrul Camerei de Comerţ din Stockholm – un organism neutru folosit de Rusia şi Occident din anii 1970 pentru dispute comerciale – au stabilit că Moscova şi-a folosit sistemul legal şi fiscal pentru a ataca pe nedrept Yukos.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.