Posibil atac cibernetic blochează Facebook şi Instagram timp de aproximativ 30 de minute

Facebook privit prin ochii utilizatorilor
Facebook privit prin ochii utilizatorilor (www.newstimisoara.ro)

Ca răspuns la afirmaţia grupului Lizard Squad că acesta a fost responsabil de problemele globale înregistrate marţi de mai multe site-uri de media socială, Facebook, care a fost unul dintre serviciile afectate, a negat faptul că ar fi fost hackuit de grupul respectiv. Conform companiei, propriii săi ingineri au cauzat anomalia.

Facebook nu a funcţionat timp de aproximativ 30 de minute, utilizatorii neputând să-şi acceseze conturile. Defecţiunea s-a produs în jurul orei 8:40, ora României şi a fost remediată în jurul orei 9:10, a relatat agenţia de ştiri Mediafax.

O purtătoare de cuvânt a companiei Facebook a declarat pentru BBC News că un număr mare de utilizatori nu au putut accesa Facebook şi Instagram. “Această situaţie nu este rezultatul unui atac cibernetic ci problema a apărut după ce am introdus o schimbare care a afectat sistemele noastre de configurare... Ne-am mişcat rapid pentru a rezolva problema şi ambele servicii funcţionează 100% pentru toată lumea.”

Lizard Squad, un grup de hackeri care susţine grupul jihadist Statul Islamic, şi-a asumat răspunderea pentru căderea de marţi a mai multor site-uri de socializare.

Grupul de hackeri, care a susţinut că a atacat luni website-ul companiei aeriene Malaysia Airlines, a postat pe Twitter un mesaj în care a declarat că a atacat astăzi şi alte reţele de socializare precum Tinder, AIM şi Hichat. Un alt tweet din partea grupul susţinea: “Dacă nu am folosi Twitter pentru a comunica...”

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook