Experţii avertizează că o pată neagră imensă apărută pe Soare ar putea provoca pene de curent şi erupţii solare

O pată imensă a apărut pe Soare şi aceasta ar putea provoca erupţii solare periculoase ce se vor îndrepta spre Pământ.
Soarele
Soarele (NASA via Getty Images)

Pata este numită AR2665, are o lăţime de 120.000 km, suficient de mare pentru a fi văzută de pe Pământ.

Experţii au avertizat că pata este suficient de mare pentru a produce explozii solare din clasa M, care pot bloca semnalele radio pe Pământ, ar putea provoca pene de curent, ar putea scoate din uz sateliţi de comunicaţie şi ar putea provoca furtuni de radiaţii.

Observatorul Solar Dynamics al NASA a detectat pentru prima dată pata săptămâna trecută şi aparent aceasta a persistat pe durata acestei săptămâni.

Petele solare sunt zone mai întunecate şi mai reci aflate la suprafaţa Soarelui, cauzate de interacţiunile cu câmpul magnetic al acestuia.

Aceste pete tind să apară în regiune cu activitate magnetică intensă şi, când acea energie este eliberată, explozii solare şi furtuni imense ar putea erupe din petele solare.

O astfel de furtună ar putea crea aurore uimitoare în jurul lumii şi ar putea, de asemenea, să afecteze reţelele de electricitate, potenţial cauzând pene de curent în unele regiuni.

Într-o declaraţie, NASA a precizat: “Este prima pată solară care a apărut după ce Soarele a fost fără nicio pată timp de două zile şi este singura de acest gen în acest moment”.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Știință