Expertă: ”Între Igor Dodon şi Partidul Democrat există o înţelegere”

”Între Igor Dodon şi Partidul Democrat există o înţelegere. Cele două partide (socialiştii şi democraţii) şi-au promis că vor stabiliza actuala guvernare până în 2018 şi vor atrage electorat de la celelalte partide mai mici”, susţine Angela Grămadă într-un interviu acordat Radio Europa Liberă.
Angela Grămadă, preşedinte ESGA
Angela Grămadă, preşedinte ESGA (Eugen Horoiu/Epoch Times România)

Experta în spaţiul ex-sovietic a arătat cum PDM şi PSRM sunt capabili să joace la două capete, şi cu UE, şi cu Rusia, pentru a trage beneficiile din ambele părţi. ”Partidul Democrat din Moldova a încercat întotdeauna să fie prieten cu toţi, în sensul că e scris în programul partidului că interesul lor este să aibă un parteneriat strategic cu Federaţia Rusă. Ei nu au renunţat niciodată la acest lucru, nici măcar în perioada când avansau lucrurile cu Acordul de Asociere cu UE. (...) Ei joacă foarte bine cu acest element de convingere a electoratului că nu vom renunţa la Rusia, că vom avea gaze din Rusia, nu va fi întrerupt acest contract de vânzare-cumpărare a resurselor energetice din Rusia”, a explicat ea.

Preşedinta think-tank-ului Experts for Security and Global Affairs a mai amintit că Igor Dodon a fost ministrul economiei, cel care a iniţiat primele discuţii despre semnarea acordului de asociere şi că acesta ”ştie foarte bine cât este de greu să denunţi un proces de asociere şi care pot fi costurile pentru ţară. Cu ceva timp în urmă, domnul Dodon a ieşit în faţa camerelor de luat vederi şi a spus că modelul european de dezvoltare este mult mai apropiat de R. Moldova decât modelul euro-asiatic. Asta înseamnă că dl Dodon ştie să joace la două capete, în sensul că dacă va avea de beneficiat mai mult dintr-o eventuală colaborare cu jucătorii europeni, atunci o va face, iar atunci când va avea nevoie de suportul Rusiei, o va face”.

Referitor la alegerile prezidenţiale, experta consideră că ”actuala guvernare nu va putea să corupă prea mult alegerile. Se va juca după anumite reguli şi vor exista anumite linii roşii de care nu se va trece, pentru ca ei ştiu că acum toată lumea este cu ochii pe ei”.

Angela Grămadă consideră că în acest context Maia Sandu şi Andrei Năstase ar trebui să candideze separat la alegerile prezidenţiale. ”Astfel ar putea creşte concurenţa în turul 1, iar în turul al doilea să acorde sprijinul acelui candidat care ar putea să unifice un segment cât mai mare de electorat împotriva unui candidat pro-rus, să zicem”, a explicat ea.