Există fecioarele mărilor cu adevărat? Sirenele lui Columb, Shakespeare şi Plinius – partea I

Sculptura unei fecioare a mărilor de pe Insula Daydream, Queensland, Australia
Foto: Torsten Blackwood / AFP / GETTY IMAGES
Sculptura unei fecioare a mărilor de pe Insula Daydream, Queensland, Australia Foto: Torsten Blackwood / AFP / GETTY IMAGES

Pornind de la un documentar de actualitate de pe Discovery Channel despre sirene, întrebarea referitoare la existenţa acestor creaturi ciudate a revenit în actualitate. Aceste apariţii sunt cunoscute în decursul istoriei. Astfel de descrieri provin în parte de la figuri istorice, precum: Christofor Columb, John Smith sau William Shakespeare, întinzându-se pe perioada ultimilor două mii de ani:

Secolul 1 d.C.: Plinius cel Bătrân vorbeşte în anul 77 d.C. despre nimfe. Acestea ar fi femei cu pielea aspră şi corpuri asemănătoare peştilor. În câteva cazuri ele ar fi fost văzute „stând pe delfini, şerpi de mare sau cai de mare”, scrie Plinius în Naturalis Historia.

În afară de asta, Plinius descrie cum comandantul Galiei îl informează pe împăratul Augustus despre „numărul considerabil de nimfe, găsite moarte pe coastă”. "În plus am informaţii de la oameni respectabili, care spun că au văzut în Oceanul Spaniei un om-peşte”, mai scrie Plinius conform unei traduceri de la Universitatea din Chicago.

Secolul 2 d.C.: Physiologus-ul, tratat despre ştiinţele naturii compus din 48 de părţi, compus de un autor anonim în Alexandria greacă este dedicat fenomenelor naturii de diferite feluri. Acolo găsim un fragment despre "Natura nimfelor":

De la cap la ombilic

Este partea care seamănă cu cea de fată
De la ombilic în jos însă

Se arată corpul unui peşte.
Cu solzi şi cu o aripă mare

Ceea ce vă povestesc nu este farsă
Locuieşte în vârtejul care înghite totul,

Ademenind vapoarele înăuntru – ea aduce mari suferinţe.
Sunetul ei de sirenă acoperă multe voci

Dulce - dar periculos. Cel care ştie, tremură de frică
Căci cel care se lasă sedus de cântecul ei, pierde dintr-odată cârma.
Când s-a trezit din năuceală este prea târziu

Îl aşteaptă deja cel mai mare necaz.
Vaporul prins adânc în vartej

Nu mai poate ajunge sus.
Doar omul înţelept şi vigilent poate scăpa de catastrofă
Iar cei care scapă cu chiu şi vai

Povestesc plini de spaimă

Despre fiinţa care uneşte femeia şi peştele.
Să fie mit sau ghicitoare?

Între 1040 – 1105 Rabbi Schlomo Jizchaki, cunoscut şi sub numele de Râşchi, descrie într-un comentariu la Talmud fecioarele mărilor. "Există peşti în mare pe jumătate om şi jumătate peşte, numiţi sirene", scria el la vremea aceea în franceza veche.

La scurt timp după aceea, într-un comentariu din evul mediu la „Thora” numit Moshav Zekeinim, apare o explicaţie despre fecioarele mărilor. Ca şi în cartea Monştrii Sscri (Natan Slifkin) ele sunt denumite sirene.

"Acolo este vorba de o creatură care trăieşte în mare şi care de la buric în sus seamănă în toate aspectele cu o femeie, deoarece are sâni şi păr lung, ca o femeie. De la buric în jos însă, ea este un peşte.” Comentariul mai menţionează faptul că ele au voci minunate, fiind capabile să cânte plăcut.

Secolul al 13-lea: Bartholomaeus Anglicus descrie în lucrarea sa enciclopedică De Proprietatibus Rerum, o fecioară a mării şi povesteşte cum aceasta îi atrage în adâncuri pe marinarii de pe nave.

Mijlocul secolului al 13-lea: Spekulum Regale sau Oglinda Regală este o învăţătură nordică veche despre politică şi morală. În aceasta este descrisă o creatură găsită lângă coasta Groenlandei.

"Seamănă cu o femeie până în talie cu mâini lungi şi păr moale. Ceafa şi capul se aseamănă din orice punct de vedere cu cele ale unei fiinţe umane. Mâinile sunt lungi şi degetele nu sunt despărţite, ci sunt prevăzute cu o pieliţă propice înotului asemenea picioarelor păsărilor de apă. De la talie în jos, monstrul seamănă cu un peşte având solzi, coadă şi aripi. Apare în special înaintea furtunilor puternice. Fiinţa se scufundă şi apare cu peşti în mână. Când marinarii o văd jucându-se cu peşti sau atunci când aruncă cu peşti după navă, ei se tem că au fost condamnaţi să piardă camarazi. Atunci când aruncă cu peşti invers, de la navă spre larg, acesta este considerat semn bun, anume nu vor suferi pierderi în furtuna ce urmează. Monstrul are o faţă înfricoşătoare cu ochi maro mari şi pătrunzători, gura este largă şi bărbia dublă.”

1389: Este publicată cartea „Călătoriilor spre Est” a lui Johannes von Hessen. În ea se vorbeşte despre pericole pe care le puteau întâlni călătorii. Într-un loc autorul scrie:"Am ajuns la o stâncă pietroasă şi acolo am auzit cântec de sirenă. Sunt fecioarele mării, care prin cântecul lor pun în pericol vapoarele. Acolo am văzut o mulţime de monştri înfricoşători, şi am fost cuprinşi de o frică enormă.”

1403: În timpul unei furtuni puternice, prin spargerea unui dig de pe coasta olandeză, o fecioară a mării a fost împinsă pe uscat. Ea a fost recunoscută de câteva femei localnice şi de servitori „care mai întâi s-au temut de ea, dar după mai multe cercetări s-au decis să o ia la ei. A suferit atunci când a fost pusă să se îmbrace şi când a trebuit să mănânce pâine, lapte şi carne. A încercat de multe ori să se întoarcă în mare. Lucru pe care nu l-a reuşit datorită supravegherii stricte”.

Mai târziu, fecioara mării a învăţat să coase, dar nu a vorbit niciodată. A murit la 15 ani după ce a fost descoperită. John Swan, ministru englez, povesteşte această istorie în cartea Speculum Mundi (în latină: Oglinda Lumii) din 1635.

Şi o sirenă purtată de un delfin Lăsa să răzbată armonii atât de dulci Încât marea revoltată deveni atentă Iar stelele îşi ieşiră din orbitele Pentru a asculta cântecul nimfei. William Shakespeare Visul Unei Nopţi de Vară

Cartea conţine printre altele următoarea descriere a unei fecioare a mării:

Datorită aroganţei a căpătat corp de peste

iar corpul superior este de femeie.

Dotată cu puterea cântului sublim

De care abuzează însă

Prin el zăpăceşte şi îmbolnăveşte

Este otrava marinarului slab.

Cum a descoperit Columb trei fecioare ale mărilor

1493: Cristofor Columb a descoperit trei fecioare ale mărilor, care se ridicaseră mult din apă. În jurnalul de bord el scrie:"Nu erau atât de frumoase cum apar în tablouri, cu toate că feţele lor până un anumit grad pot fi numite umane. El mai notează, că a văzut creaturi asemănătoare lângă coastele Guineei din Africa de Vest.

1560: În Miturile Ciudate ale Evului Mediu, scrise de Sabine Baring-Gould , este descris următorul eveniment:"La vest de Ceylon, pescarii au prins în apropierea Insulei Mandar în plasele lor, şapte fecioare şi bărbaţi ai mărilor. Au fost de faţă iezuiţii, Părintele Henriques, Părintele Bosquez şi medicul Vice-Regelui de Goa. Medicul le-a examinat cu cea mai mare atenţie şi le-a disecat. Conform spuselor sale, caracteristicile lor interne şi externe sunt asemănătoare cu cele ale fiinţelor umane."

În Visul Unei Nopţi de Vară a lui William Shakespeare, scris din câte se presupune între 1590 – 1594, apare un vers:

Şi o sirenă purtată de un delfin

Lăsa să răzbată armonii atât de dulci

Încât marea revoltată deveni atentă

Iar stelele ieşiră de pe orbite

Pentru a asculta cântecul nimfei.

Imediat el continuă:"Vino aici Puck. Îţi mai aduci aminte cum stăteam pe stânci şi pândeam fecioara mării? Cântecul ei era atât de splendid şi pur, încât valurile mării s-au liniştit, iar stelele de pe cer au început să suspine”.

1608: Cercetătorul Henry Hudson descrie în jurnalul de bord al navei, un eveniment care s-a petrecut pe 15 iunie în timpul trecerii prin punctul cel mai nordic al Norvegiei.

În dimineaţă asta unul dintre noi zărit o fecioară a mării şi a strigat un coleg pentru a i-o arăta. Când acesta a venit în fugă şi a privit peste bord, fiinţa se alfa în apropierea corpului navei şi îi privea pe cei doi bărbaţi cu seriozitate. Scurt timp după asta, a fost acoperită de un val şi întoarsă puţin. De la ombilic în sus spatele şi pieptul era asemănătoare cu cele ale unei femei mature. Pielea era foarte albă şi părul negru i se rostogolea pe umeri. Când s-a scufundat, i-au văzut coada, care semăna cu cea de delfin, fiind pătată ca cea a unui macrou. Numele martorilor erau Thomas Hilles şi Robert Rayney.

Într-o analiză a unui incident de la mijlocul secolului al 19-lea din cartea Romantica Istoriei Naturii, cercetătorul în ştiinţele naturii Philip Henry cel Mare scrie că marinarii (din câte se spune) consideră lamantinii (un fel de foci), drept fecioare ale mării. Dar în cazul de faţă, aşa ceva este exclus.

"Indiferent cum este explicată această apariţie, trimiterile uzuale la leii de mare şi morse sunt aici lipsite de sens. Leii de mare şi morsele le sunt marinarilor la fel de familiare cum îi este vaca unui sugar. Este posibil ca povestea să fie o minciună – fără cap şi coadă – însăilată de doi oameni. Dar onorabilul navigator în vârstă cunoştea caracterele oamenilor săi. Ei trebuie să fi văzut ceva necunoscut.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Știință