Excelenţa în educaţie recompensată de Premiile Mentor

Miercuri la Cluj-Napoca au fost decernate pentru a treia oară Premiile Mentor pentru Excelenţă în Educaţie. MOL România şi Fundaţia pentru Comunitate au decernat premii unui număr de zece dascăli care au ghidat destinul elevilor lor, cu rezultate excepţionale.

Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, activând în domeniul petrolului şi gazelor, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi peste 30.000 de angajaţi în întreaga lume. Fundaţia Pentru Comunitate este o organizaţie non profit înfiinţată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoaşterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Fundaţia pune accent pe programe care se realizează prin cooperări transfrontaliere, prin parteneriate în regiunea Europei Centrale şi de Est.

Premiile Mentor pentru Excelenţă în Educaţie oferă recunoaşterea publică a muncii unor oameni de excepţie, dar şi o recompensă materială pentru efortul acestora şi rezultatele înregistrate. Fiecare dintre cei zece dascăli a primit un premiu în valoare de câte 8.000 de lei şi un trofeu special, Trofeul Mentor, realizat de renumitul artist Ioan Nemţoi.

Pentru ediţia din 2012 a acestui program au fost primite 171 de dosare de nominalizări pentru 109 de profesori sau antrenori, unii dintre aceştia fiind propuşi de mai multe ori.

Consiliul Director al Fundaţiei pentru Comunitate a avut o misiune dificilă, de a alege candidaturile cele mai valoroase dintre nominalizările unor oameni deosebiţi, care au descoperit şi lansat tinere talente, aducând o contribuţie esenţială în construirea carierelor şi în evoluţia profesională a acestora.

”Cred că destinul fiecăruia dintre noi a fost marcat de un ”Domn Trandafir”, care a avut o contribuţie esenţială în formarea noastră. A influenţa viaţa unei persoane înseamnă o responsabilitate uriaşă, iar cei 109 mentori propuşi pentru acest premiu şi-au asumat această sarcină cu seriozitate şi devotament. Prin aceste premii avem şansa să ne arătăm aprecierea faţă de contribuţia acestora, în special pentru faptul că au avut şi că au această viziune de a forma oameni, de a descoperi talente şi de a le pune pe calea ce duce către măiestrie”, a declarat Kinga DARADICS, Country Chairman MOL România.

„Premiul Mentor are o rezonanţă din ce în ce mai bună în cadrul comunităţilor care recunosc valorile educaţionale. Printre premianţii ediţiei actuale se numără un profesor nominalizat de către foştii săi elevi, un antrenor recomandat de către comunitatea locală, un dascăl al cărui nominalizare este susţinută cu peste 500 de scrisori din partea celor care apreciază munca lui”, a declarat Imre ANDRÁS, directorul executiv al Fundaţiei Pentru Comunitate.

Invitatul de onoare al Galei Mentor a fost Horia Roman Patapievici, scriitor, filosof, eseist, care a subliniat importanţa relaţiei mentor-discipol.

Lista Mentorilor Premiaţi

Maria Arnăutu, profesor de chimie, Râmnicu Vâlcea

Daniel Bădescu, antrenor înot, Drobeta Turnu Severin

Elisa Iedida Bârzescu, profesor de pian, Bucureşti

Ioan Fernbach, profesor de vioară, Timişoara

Franczia Katalin, profesor de matematică, Satu Mare

Eleonora Ioanovici, profesor de dans, Sighişoara

Jakócs Zoltan, antrenor atletism, Odorheiu Secuiesc

Ioan Mărneanu, antrenor atletism, Carei

Gabriel Claudiu Petre, regizor trupă de teatru, Plopeni, Prahova

Salamon András, profesor de literatură maghiară, Sfântu Gheorghe