Ex-vicepremier rus: Putin va ajunge în 'buncărul său' la fel ca Hussein, Ghaddafi şi Milosevic

Preşedintele rus Vladimir Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin (Sean Gallup / Getty Images)

Este nerealist să speri că Vladimir Putin se va opri şi va merge la 'un compromis' în problema Ucrainei, aceasta este imposibil, consideră fostul vicepremier rus Alfred Koh, ex-directorul holdingului 'Gazprom-Media', citat de publicaţia online Pressa Ukrainî.

Preşedintele Putin nu va accepta un compromis şi nu va renunţa la planul său ofensiv pentru că îi este frică să-şi ştirbească imaginea de 'lider puternic', estimează Koh, fost vicepremier în epoca preşedinţiei lui Boris Elţin, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

'Mi se pare că Putin simte în toată fiinţa sa că nu are nicio şansă de compromis. Ca o fiară sălbatică, el aude intuitiv această suflare nerăbdătoare în ceafă. Deci, el nu va da înapoi. El va merge mai departe', mai apreciază omul de afaceri rus, în contextul în care susţinătorii partidelor naţionaliste din Rusia i-au cerut sâmbătă în stradă preşedintelui rus 'să treacă la acţiune' în Ucraina.

Potrivit acestuia, de îndată ce va da înapoi, persoanele din anturajul său vor înceta să-l mai respecte. 'Nu, nu, nu va fi răsturnat imediat. Pur si simplu vor înceta să-l mai considere lider. În spate îi vor arăta cu pumnul. Îi vor găsi o poreclă insultătoare. Iar ordinele sale vor provoca scepticism şi o rezistenţă lentă', scrie Koh, care consideră că apariţia unui înlocuitor al actualului locatar de la Kremlin este doar o problemă de timp.

Preşedintele Vladimir Putin nu va înceta niciodată să aplice planuri agresive în raport cu alte ţări. 'El va merge spre buncărul său, către 30 aprilie al său (ziua când se consideră că s-a sinucis Adolf Hitler în 1945), la fel ca Saddam Hussein, Moammer Ghaddafi şi Slobodan Milosevic. Aceştia nu au fost nişte proşti. Erau oameni serioşi, cu o voinţă puternică. Oricine este liber să-şi aleagă propriul drum. Ei şi-au ales singuri acest drum. Este dreptul lor', mai scrie Koh.

Rusia a început luni noi manevre de anvergură, dintre care o parte se vor desfăşura la graniţa cu Ucraina. Moscova îşi maschează, din nou, cu aplicaţii militare comasarea de trupe la frontiera ucraineană, scrie în acest context presa de la Kiev.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe