Evo Morales se confruntă cu cea mai gravă criză politică după pierdere sprijinului indigenilor

O grevă generală convocată de sindicate şi manifestaţii în toată ţara l-au plasat între corzi pe preşedintele Boliviei, Evo Morales. Criza cu care se confruntă guvernul se agravează. Remanierea, după demisia mai multor demnitari, nu a liniştit starea de spirit a populaţiei. Greva generală s-a transformat în manifestaţii, marşuri, proteste şi blocaje în întreaga ţară. Populaţia cere vinovaţii pentru înăbuşirea revoltei şi dărâmarea taberei celor 1.500 de indigeni, care protestau împotriva construcţiei unei autostrăzi într-o zonă protejată din Amazonia boliviană, notează joi ziarul ABC.

Societatea, speriată de imaginile de violenţă asupra femeilor şi copiilor prezentate de mass-media, nu s-a mulţumit cu anunţul lui Morales de sistare a lucrărilor de construcţie şi nu acceptă cosmetizarea de ultimă oră a guvernului. Bolivienii vor ca preşedintele să dea semne credibile de remuşcare şi să schimbe cursul politicii, ori să plece ca şi colaboratorii săi pe uşa din dos a executivului. Sacha Llorenti, ministrul de interne şi-a dat demisia spunând, că nu vrea 'să devină instrumentul opoziţiei care vrea să împiedice cursul transformărilor structurale şi să întineze imaginea preşedintelui'. În timp ce adjunctul său, Marcos Forgan, a plecat asigurând că nu este responsabil de acţiunile poliţiei. Au fost precedaţi de demisiile ministrului apărării, Cecilia Chacon, şi a şefei departamentului pentru migraţii, Maria Rene Quiroga, 'din motive de conştiinţă'.

În cei cinci ani de mandat, Evo Morales a depăşit mai multe crize, însă cea actuală conţine unele ingrediente noi. 'S-a rupt alianţa cu sectoarele indigene care mult timp au considerat că guvernul este al lor', susţine analistul Jorge Lazarte. În opinia sa, scenariul este grav pentru că pune sub semnul întrebării identitatea politică a executivului, legitimitatea sa istorică. 'Este vorba de un guvern cu reprezentaţie indigenă, care nu mai este ce a fost. Situaţia a scăpat din mână', insistă Lazarte. De la un conflict demografic izolat problema a căpătat o dimensiune naţională care a lăsat să se întrevadă un nou fundal: nemulţumirea socială. Pentru prima dată din 2005 s-au strigat sloganuri: 'Nu credem în Evo Morales, nu-l mai vrem'.

La rândul său, Ximena Costa avertizează cu privire la o breşă mai amplă între putere şi populaţie: 'Seria de demisii din cabinet relevă două blocuri opuse în executiv: nucleul dur, condus de vicepreşedintele Alvaro García Linera, alături de Juan Manuel Quintana şi de noul ministru de interne, Wilfredo Chávez, 'un om pentru care lucrurile sunt albe sau negre'; şi sectorul moderat sau 'indigen', condus de ministrul de externe, Choquehuanca, alături de fosta titulară a apărării, Cecilia Chacón. Plecarea acesteia a demonstrat că 'ulii' au preluat conducerea şi că 'guvernul se îndreaptă spre sinucidere'.

Lazarte rezumă starea executivului lipsit de direcţie: 'Guvernul nu ştie încotro să meargă. Toţi vor să-şi salveze pielea. Criza i-a lovit pe cei de jos, populaţia indigenă, care cer acum socoteală celor de sus', spune el. 'Demisia ministrului de interne, fără să-şi asume vreo răspundere, nu a mulţumit populaţia care se întreabă cine a ordonat să fie distrusă tabăra indigenilor. Şi îl suspectează pe preşedinte, un lider prezent în toate, că nu este străin de cele întâmplate. Altminteri, cine guvernează ţara? Pare un scenariu de teatru ieftin, unde nimeni nu îşi asumă răspunderea pentru ordinele date. Iar preşedintele în loc să dea semne de remuşcare acuză mass-media că sunt instrumentul opoziţiei, declarându-le responsabile de criză'.

Înăbuşirea revoltei indigenilor certifică sfârşitul idilei dintre preşedinte şi o comunitate care a fost fundamentală pentru ascensiunea politică a acestui sindicalist de etnie aymara. Morales a arborat steagul indigen, whipala, pentru a obţine sprijinul acestei jumătăţi de populaţie, care s-a simţit mereu marginalizată. Pentru a-i câştiga sprijinul, şi-a recuperat rădăcinile etnice, a consfiinţit în Constituţie statul plurinaţional şi a recunoscut cele 36 de limbi indigene, pe lângă spaniolă. A susţinut o pledoarie memorabilă în apărarea Pachamama (ţara mamă) şi a prevăzut în legea fundamentală dreptul indigenilor la autonomie şi autoguvernare şi de a fi consultaţi în deciziile guvernului care le afectează teritoriile.