Euro în picaj după ce Grecia dezvăluie un plan pentru un masiv schimb de datorii

(Captură Foto)

Moneda euro a scăzut miercuri în faţa lirei sterline şi a dolarului după ce a ieşit la iveală că Grecia, cre este foarte îndatorată, plănuieşte un schimb de datorii fără precedent în valoare de 29,8 miliarde de euro.

Moneda euro a înregistrat o scădere puternică după ce Bloomberg a publicat un raport în care a susţinut că guvernul elen plănuieşte o restructurare radicală a datoriei sale în valoare de aproape 30 miliarde de euro, a cărei gestionare aproape că a dus la ieşirea Greciei din UE în 2014.

Doi bancheri de top – care au cerut să nu fie numiţi – au afirmat că Grecia plănuieşte să emită din nou obligaţiuni guvernamentale la valoarea de aproximativ 29,8 miliarde de euro în încercarea de a ajuta traderii de pe piaţă să cumpere şi să vândă datoriile elene.

Aproximativ 20 de obligaţiuni care au fost emise după restructurarea datoriei în 2012 ar putea fi înlocuite la jumătatea acestei luni cu cinci noi obligaţiuni emise cu cupon fix.

Atena speră ca acest schimb să o ajute să acceseze pieţele pentru a obţine suficiente fonduri în vederea refinanţării plăţilor pe care trebuie să le facă în 2019 Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Centrale Europene – plăţi care totalizează peste 2,9 miliarde de euro.

Grecia a acumulat 2,9 miliarde de euro în luna iulie prin emiterea de noi obligaţiuni pe 5 ani – pentru prima dată când ţara a intrat pe piaţă începând cu 2014, când populaţia a votat în favoarea înlocuirii unui guvern pro-UE cu un guvern condus de partidul radical de aripă stânga Syriza.

În ciuda faptului că Grecia a fost la un pas de a ieşi din UE din cauza cererilor aspre ale blocului pentru rambursarea diverselor credite acordate Atenei, elenii au votat să rămână în Uniune.

Raportul actual datorie-PIB al Greciei este de 179% - devenind astfel cea de-a doua cea mai îndatorată ţară din lume (după Japonia), în timp ce continuă să facă eforturi să replătească creditorii şi angajaţii pe baza unui program de austeritate riguros.

Obligaţiunile elene pe 10 ani au în prezent un randament de 5,26% - comparativ cu o medie de aproximativ 1% pentru restul zonei euro.

Acest lucru reflectă faptul că pieţele consideră că economia Greciei este mai riscantă decât cea a restului Europei, motiv pentru care Atena trebuie să plătească această rată ridicată a dobânzii.

Guvernul elen încă nu a decis momentul exact al schimbului, au declarat oficialii greci, deşi un oficial bancar a precizat că tranzacţia ar putea începe în 13 noiembrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe