EURO 2020. Selecţionatele României şi Spaniei se vor duela în preliminarii pe Arena Naţională

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Române de Fotbal, partida dintre naţionalele României şi Spaniei, din preliminariile turneului final de anul viitor, se va juca în data de 5 septembrie pe Arena Naţională din capitală.
Arena Naţională din Bucureşti.
Arena Naţională din Bucureşti. (wikipedia.org)

Naţionala României va întâlni echipa similară a Spaniei pe 'Arena Naţională' din Bucureşti în data de 5 septembrie, de la ora 21:45, pentru ca apoi pe 8 septembrie, de la ora 19:00, să joace împotriva Maltei la Ploieşti, pe stadionul 'Ilie Oana', potrivit comunicatului transmis de Federaţia Română de specialitate către UEFA.

Ultimul joc al tricolorilor pe Arena Naţională a fost în luna octombrie 2018, în Liga Naţiunilor, adversara de atunci fiind selecţionata Serbiei, scor 0-0, în timp ce la Ploieşti, elevii lui Cosmin Contra au evoluat ultima dată în noiembrie acelaşi an, contra Lituaniei, 3-0, în aceeaşi competiţie.

Până atunci însă, în luna iunie, naţionala mare mai are de disputat două meciuri, ambele în deplasare, cu Norvegia şi în Malta, tot în aceeaşi campanie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport