Eugen Tomac: A fi împotriva unirii e ca şi cum ai fi de acord cu pactul Ribbentrop-Molotov

După ocupaţia rusă din 1939, Basarabia a fost supusă unui proces diabolic de deznaţionalizare şi teroare, cum rar s-a întâmplat în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, consideră Eugen Tomac, astfel că toţi românii ar trebui să spună Nu nazismului şi comunismului şi să ceară unirea.
Eugen Tomac(PMP),
Eugen Tomac(PMP), (Florin Chirila/Epoch Times)

Preşedinte Executiv la Partidul Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a transmis un mesaj celor care sunt împotriva unirii Republicii Moldova cu România, amintind că, la 23 august, cu 78 de ani în urmă, doi criminali, Hitler şi Stalin, au decis, printr-un acord secret semnat de miniştrii lor de Externe, Ribbentrop şi Molotov, să rupă teritoriul de la Est de Prut din cadrul statului unitar rămân şi să-l anexeze la URSS.

Deputatul român a mai specificat că în urma acelor evenimente din anul 1939, Basarabia a ajuns, după Marea Unirea din 1918, din nou sub ocupaţie rusă, fiind supusă unui proces diabolic de deznaţionalizare şi teroare, cum rar s-a mai întâmplat în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

„După destrămarea URSS, România nu a avut o conducere care să pună pe primul loc interesele naţiunii române, să solicite Moscovei şi Europei anularea Pactului secret Ribbentrop-Molotov şi a consecinţelor lui, astfel încât să ne reîntregim ţara. Spre deosebire de noi, naţiunea germană a avut, după prăbuşirea URSS, conducători cu viziune şi voinţă, reuşind să atingă acest obiectiv. Astfel, Germania de Est s-a unit cu cea din Vest în 1990”, a scris Eugen Tomac pe contul său de Facebook.

Acesta a mai subliniat că în apropierea sărbătoririi a 100 de ani de la crearea statului unitar român, „avem obligaţia să nu uităm că ţara noastră nu mai e aşa cum ne-a lăsat-o regele Ferdinand, de la Nistru pân' la Tisa”.

Totodată, Tomac a mărturisit că de cele mai multe ori oamenii se lasă preocupaţi de provocările prezentului, dând uitării cu prea multă uşurinţă evenimente ce reprezintă rădăcina răului absolut. Astfel, ar fi bine să nu se treacă cu atâta indiferenţă peste „acest act nedrept al istoriei” şi să se înţeleagă că solicitarea unirii celor două state româneşti este ca şi cum ai spune în continuare „NU nazismului şi comunismului”.

„A fi împotriva unirii celor două state în care locuieşte acelaşi popor înseamnă să fii de acord cu ceea ce au decis doi călăi care au omorât prin cele mai chinuitoare metode milioane de oameni nevinovaţi. Unirea nu este doar un obiectiv, este o luptă continuă împotriva terorii şi împotriva a ceea ce a semănat nazismul şi comunismul în Europa. Pentru demnitatea poporului nostru suntem obligaţi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne ridica la înălţimea celor care acum 100 de ani ne-au lăsat o ţară reîntregită”, a conchis Tomac.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe